Samsung, Lenovo și Qualcomm nu vor participa fizic la MWC 2021

13.05.2021
Samsung, Lenovo și Qualcomm nu vor participa fizic la MWC 2021
foto: Shutterstock

Mobile World Congress va avea loc în această vară la Barcelona, după un an de pauză din cauza pandemiei de COVID-19, însă nu toate companiile care vor participa la târg o vor face în mod fizic. Pentru prima dată, MWC va avea loc într-un format hibrid, o parte dintre evenimente urmând a avea loc fizic, iar altă parte exclusiv online. Companii precum Samsung, Qualcomm și Lenovo au confirmat deja că nu vor avea o prezență fizică în cadrul târgului de tehnologie.

MWC 2021 va avea loc între 28 iunie și 1 iulie în Barcelona. GSMA, asociația care organizează acest eveniment, a luat decizia de a ține o ediție fizică pentru MWC-ul european după succesul pe care l-a avut în China, la MWC Shanghai. Totuși, în ciuda garanțiilor că va organiza un eveniment sigur, unde toată lumea va fi testată, iar măsurile de siguranță vor fi îmbunătățite, companiile mari încep să se retragă de la o prezență fizică.

MWC 2021 pierde trei expozanți importanți pentru ediția fizică

Samsung a fost prima companie de mare importanță care a confirmat că nu va avea o prezență fizică la MWC 21, printr-o declarație oficială de presă:

„Sănătatea și siguranța angajaților, partenerilor și clienților este prioritatea noastră numărul unu, așa că am luat decizia de a ne retrage din prezența în persoană în cadrul MWC. Suntem interesați să participăm virtual și să continuăm munca alături de GSMA și partenerii din industrie pentru a aduce noi experiențe mobile.”

Qualcomm, producătorul american de cipuri, a venit cu o declarație similară:

„În timp ce apreciem măsurile de siguranță impuse de GSMA pentru MWC Barcelona, am decis că este în interesul nostru și al angajaților și clienților Qualcomm să participăm virtual anul acesta. Așteptăm cu nerăbdare să interacționăm cu acest ecosistem prin prezentarea virtuală a lui Cristiano Amon, pe 28 iunie și prin noile noastre anunțuri, dar și prin demonstrații 5G.”

După Samsung și Qualcomm, și Lenovo a venit cu o declarație oficială în legătură cu participarea la un MWC fizic:

„Lenovo nu participă în persoană, dar va participa în programul de parteneri virtuali.”

Aceste trei nume se alătură altor companii care și-au anunțat lipsa de pe holurile târgului precum Google, IBM, Nokia, Sony, Oracle și Ericsson. Totuși, halele centrului de conferință nu vor fi complet pustii, întrucât companii mari precum ZTE, Xiaomi și LG sunt încă pe lista companiilor care au o prezență fizică la MWC.

surse: GSM Arena, TechCrunch, 2

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult