Samsung, lider al pieței smartphone. Xiaomi a depășit Apple, ajungând pe locul 2

30.07.2021
Samsung, lider al pieței smartphone. Xiaomi a depășit Apple, ajungând pe locul 2
foto: VNA

Deși Apple încă vinde cele mai scumpe telefoane, ieșind în câștig din privința veniturilor realizate, brandul Samsung este mult mai des întâlnit iar Xiaomi tinde să devină noul Huawei.

Urmând prăbușirii de anul trecut, vânzările smartphone au crescut la nivel global cu 6.9%, principalii jucători din industrie livrând 299.1 milioane de unități doar în al doilea trimestru din 2021, comparat cu 279.7 milioane unități livrate în Q2-2020. Samsung încă este lider de piață, dar Xiaomi se apropie amenințător, fără ca Apple, ocupantul poziției #3 să aibă un cuvânt de spus.

În timp ce pozițiile celorlalți producători OEM doar s-au schimbat puțin, Huawei și sub-brandul Honor aproape că au ieșit din Top 10, contabilizând căderi ale vânzărilor de 74.6%, respectiv 61.1%. în mod evidentsmartphone samsung, vânzarea brandului Honor unui conglomerat de companii controlate de Partidul Comunist Chinez (PPC), cu scopul evitării interdicțiilor comerciale impuse de Statele Unite, nu a adus rezultatele sperate.

Astfel, Samsung păstrează poziția fruntașă cu livrări de 57.6 milioane unități, în creștere cu 5.6% față de anul anterior. La mică distanță, Xiaomi a livrat 49.9 milioane dispozitive, cu 72.9% mai multe decât în perioada similară a anului anterior. Ce-i drept , creșterea este susținută și de vânzările obținute în țara natală, China, unde Huawei pare că a fost lăsat baltă de Beijing, dispărând din campaniile de propagandă cu iz patriotic. Performanțele obținute de Xiaomi au venit în ciuda problemelor logistice cauzate de răspândirea tulpinei Delta a virusuluI COVID-19, care redus productivitatea fabricilor din India.

Ajuns la saturație în propria nișă de consumatori, Apple se poate lăuda cu o creștere anuală de numai 7.5%, obținută în condiții de revigorare a industriei smartphone în perioada de după vârful pandemiei COVID. Recuperarea este atribuită piețelor emergente, unde Apple remarcă o creștere a cererii pentru telefoane premium.

La capitolul „mențiuni”, brandul chinez Oppo și-a crescut cu 44.7% vânzările smartphone, comparat perioadei similare din 2020, contabilizând livrări de 32.5 milioane unități. Următorul brand chinezesc de succes este Vivo, cu livrări de 31.5 milioane unități, în creștere cu 33.5% față de intervalul Q2-2020.

Chiar și cu LG scos din ecuație după retragerea oficială din piața smartphone, potențialul de creștere pentru Huawei rămâne foarte redus, principalii jucători Samsung, Xiaomi și Apple având deja un control puternic asupra segmentelor de piață deja cucerită. Totuși, din perspectiva PPC victoria este oricum asigurată de înlocuitorii Xiaomi, Oppo, Vivo și Realme.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult