Samsung raportează cel mai profitabil început de an din istoria companiei, chiar dacă vânzările smartphone sunt în declin

27.04.2017
Samsung raportează cel mai profitabil început de an din istoria companiei, chiar dacă vânzările smartphone sunt în declin

Samsung Electronics a publicat bilanţul veniturilor pentru Q1-2017, conturând cel mai bun început de an din istoria companiei.

Cu venituri de 50.55 miliarde dolari realizate până la data de 31 martie, Samsung are parte de cel mai reuşit început de an din istoria companiei, totalizând un profit operaţional de 8,7 miliarde dolari, în creştere cu 46% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (6,8 miliarde dolari profit).

Surprinzător este că veştile bune vin în contextul unui declin accentuat al vânzărilor realizate în piaţa smartphone, suma de 3.4 miliarde dolari fiind cu 47% mai mică decât cea raportată anul trecut. Discrepanţa poate fi uşor explicată dacă reamintim fiascoul numit Galaxy Note7, ale cărui efecte s-au răsfrâns şi asupra gamei de telefoane Galaxy S7 şi S7 edge, Samsung reducând preţurile acestora pentru a păstra competitivitatea. Potrivit companiei, noua serie Galaxy A 2017 a înregistrat vânzări bune în primul trimestru, la fel şi dispozitivele încadrate la gama mid-range şi low-end, mai ales în pieţele emergente.

Deloc surprinzător, oficialii Samsung se arată optimişti privind redresarea vânzărilor smarphone şi au aşteptări mari de la noile produse high-end, Galaxy S8 and S8 Plus, vândute deja foarte bine în ţara natală Coreea de Sud, Statele Unite şi alte regiuni ale lumii. Cât despre planurile pentru restul anului, Samsung va acorda prioritate gamei mid-range şi low-end, unde vor fi încadrate cele mai multe dispozitive nou lansate. Nu vor fi neglijaţi nici fanii seriei Galaxy Note, Samsung completând oferta de telefoane hign-end cu modelul Galaxy Note 8.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult