Serviciul Apple News ar putea primi abonament de tip „Netflix” pentru reviste

18.04.2018
Serviciul Apple News ar putea primi abonament de tip „Netflix” pentru reviste

Apple a lansat odată cu iOS 11 aplicaţia Apple News, care vine pre-instalată pe toate dispozitivele noi. Aceasta pare să se bucure de un succes destul de mare, întrucât există zvonuri care sugerează că ar putea exista opţiunea unui abonament pentru accesarea unor funcţii sau articole mai speciale în cadrul acesta. După succesul abonamentelor iCloud şi Apple Music, era de aşteptat că Apple va încerca să exploreze şi alte astfel de oportunităţi.

Bloomberg raportează că achiziţia companiei Texture, care a avut loc luna trecută, a fost realizată fix pentru a pune această strategie în practică. Apple va folosi tehnologia şi infrastructura Texture pentru a realiza un serviciu pe bază de abonament în cadrul Apple News, care ar putea oferi acces la mai multe reviste în format digital. Texture este un serviciu care oferă pentru 10 dolari pe lună acces nelimitat la aproximativ 200 de reviste, fiind cunoscut şi ca „Netflix pentru presă”.

În trecut, Apple a oferit posibilitatea diverselor publicaţii să vândă abonamente individuale prin intermediul Newsstand, o componentă iOS care a fost ulterior dizolvată. Prezenţa publisherilor pe Apple News ar însemna că renunţă la posibilitatea de a cere o taxă pentru fiecare revistă în parte. Utilizatorii ar putea avea acces la întreaga selecţie de publicaţii pentru preţul unui singur abonament unic şi accesibil.

Conform surselor Bloomberg, aproximativ 20 de angajaţi Texture au fost concediaţi în urma achiziţiei, în timp ce restul echipei a fost integrată în echipa Apple News. Acest lucru sugerază că nu vor fi schimbate multe în strategia Apple News faţă de Texture, deci probabil că şi preţul de 9,99 dolari va fi păstrat (un preţ care este valabil şi pentru Apple Music, Netflix şi Spotify în Statele Unite).

Din păcate, dacă abonamentul Apple News va fi integrat în varianta actuală a serviciului, acest lucru înseamnă că va fi disponibil doar în câteva regiuni. Apple News este momentan disponibil doar în America, Marea Britanie şi Australia, iar tot conţinutul este disponibil în engleză. Probabil că odată cu lansarea opţiunii de abonament, Apple va începe să extindă serviciul şi în alte regiuni, unde va încerca cu siguranţă să ofere conţinut local.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult