Piața smartphone-urilor din Europa intră într-o perioadă tensionată, în care producătorii trebuie să ia decizii grele.
Creșterea accelerată a prețurilor la memorie pune o presiune majoră pe costurile de producție, iar pentru unii jucători, mai ales din zona telefoanelor accesibile, viitorul pe această piață devine tot mai incert, scrie Counterpoint Research.
Prețurile componentelor de memorie au crescut puternic în ultimele luni, afectând direct costul total de producție (Bill of Materials – BOM) al smartphone-urilor.
Potrivit estimărilor, aceste costuri au urcat cu până la 30% din primul trimestru al lui 2025, iar în următoarele două trimestre ar putea crește cu încă 15%.
Impactul este resimțit cel mai puternic în Europa, în special în segmentul telefoanelor sub 250 de dolari, unde concurența este acerbă, marjele sunt foarte mici, iar consumatorii sunt extrem de sensibili la preț.
Pentru brandurile puternice, precum Apple, Google sau Samsung, situația este mai ușor de gestionat. Aceste companii pot absorbi o parte din creșterile de costuri sau pot aplica strategii alternative pentru a evita scumpiri directe.
Printre soluțiile analizate se numără reducerea numărului de modele din portofoliu, scăderea specificațiilor noilor telefoane (fenomen cunoscut drept shrinkflation), concentrarea pe anumite piețe mai profitabile sau pur și simplu „așteptarea furtunii”, până când situația se stabilizează.
Pentru producătorii din zona low-end sau pentru brandurile cu volum mai redus, lucrurile sunt mult mai complicate. Companii precum realme, HMD, Transsion, dar și jucători mai mici precum Sony sau TCL, sunt mult mai vulnerabile la aceste creșteri de costuri.
:format(webp):quality(100)/https://www.go4it.ro/wp-content/uploads/2026/02/Proportion-of-European-Smartphone-Sales-Under-250-wholesale-2025-scaled.jpg)
Potrivit analiștilor, pentru aceste firme, strategiile marilor producători s-ar putea să nu fie suficiente. Ele trebuie să se reinventeze și să își găsească o poziție clară pe piață pentru momentul în care criza va trece. Altfel, ieșirea de pe piața europeană devine o opțiune reală.
Prognozele nu sunt foarte optimiste. Conform Counterpoint Research, livrările globale de smartphone-uri ar putea scădea cu 6% în 2026, iar o revenire semnificativă este puțin probabilă înainte de prima jumătate a lui 2027.
Până atunci, industria va traversa o perioadă de ajustare, în care producătorii vor încerca să găsească echilibrul între costuri, performanță și inovație.
Pe termen scurt, consumatorii ar putea observa telefoane cu specificații mai modeste la prețuri similare sau o ofertă mai restrânsă de modele accesibile. Pe termen mediu, însă, piața europeană s-ar putea micșora, cu unul sau doi producători dispăruți din peisaj.
Într-un context economic dificil, shrinkflation sau retragere nu mai sunt doar concepte teoretice, ci decizii reale care vor modela viitorul smartphone-urilor în Europa.