Snapchat, o altă companie care nu a făcut niciodată profit, se listează pe bursă [INFOGRAFIC]

03.02.2017
Snapchat, o altă companie care nu a făcut niciodată profit, se listează pe bursă [INFOGRAFIC]

În actele depuse pentru oferta publică iniţială de dinainte de listarea pe bursă am aflat mai multe informaţii interesante despre Snapchat. Printre acestea se numără şi rezultatele financiare ale companiei.

 

Snapchat, ca multe alte startup-uri din Silicon Valley, nu este o companie profitabilă. De fapt nu a făcut niciodată bani, iar pierderile nete au crescut accelerat de la an la an, pe măsură ce numărul utilizatorilor a explodat.

 

În primul trimestru din 2015, Snapchat a înregistrat venituri de 4 milioane de dolari şi pierderi de 99 milioane de dolari. În ultimul trimestru din 2016 veniturile au ajuns la 166 de milioane de dolari, dar pierderile nete s-au accentuat şi ele, ajungând la 170 de milioane de dolari.

 

 

Per total, în 2016 Snapchat a pierdut 515 milioane de dolari, faţă de 373 de milioane de dolari în 2015. Compania spune, la capitolul rezultate financiare, că investitorii ar trebui să se aştepte la pierderi în viitor şi că este posibil să nu poată deveni o companie profitabilă sau să fie capabilă să menţină acest statut.

 

Un infografic realizat de Statista arată rezultatele financiare ale Snapchat de la începutul lui 2015 şi până astăzi.  

Infographic: Snapchat Is in the Money Burning Business | Statista
You will find more statistics at Statista

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult