SUA încearcă să interzică Huawei şi în alte ţări

26.11.2018
SUA încearcă să interzică Huawei şi în alte ţări

Huawei pregăteşte terenul pentru a depăşi Samsung în vânzările de smartphone-uri în 2019, existând posibilitatea de a atinge acest obiectiv fără a avea o prezenţă importantă în SUA. De altfel, SUA sugerează operatorilor care activează pe plan local să nu utilizeze echipamente telecom produse de Huawei şi încearcă acum să convingă şi partenerii săi din alte ţări să renunţe la tehnologia companiei.

Conform Wall Street Jornal, reprezentanţi ai Statelor Unite s-au întâlnit de curând cu partenerii lor din Germania, Japonia şi Italia, în încercarea de a convinge aceste ţări să abordeze o strategie similară atunci când vine vorba despre echipamentul telecom. Se pare că SUA le-a oferit avantaje financiare precum preţuri scăzute la echipamente dacă renunţă la infrastructura produsă de Huawei.

SUA deja interzice utilizarea oricărui dispozitiv Huawei în cadrul instituţiilor guvernamentale şi nu permite vânzarea de telefoane Huawei pe teritoriul bazelor sale militare din alte ţări. Întrucât bazele sale militare sunt însă conectate la reţele cu echipament Huawei, SUA se teme ca acestea să nu poată fi mai uşor compromise în cazul unui atac cibernetic. Noile reţele 5G care au început deja să fie instalate ridică de asemenea noi griji în rândul SUA, întrucât echipamentele noi de la Huawei nu sunt încă testate şi aprobate de americani.

Adevăratele motive pentru care SUA nu doreşte să lucreze cu Huawei sunt însă destul de simple. Huawei, asemeni oricărei companii chinezeşti de dimensiuni mari, aparţine într-o anumită măsură şi guvernului chinez. Apoi, SUA şi China sunt în conflict economic, preşedintele Trump instituind noi taxe pentru importurile din China, în încercarea de a creşte producţia de produse pe teritoriul Americii, fiind astfel create noi slujbe pentru cetăţenii săi.

Răspunsul oficial al Huawei cu referire la această situaţie a fost destul de concis: „Guvernul îşi extinde acţiunile în afara jurisdicţiei sale, iar aceste activităţi nu ar trebui încurajate”.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult