Temă abordată în acest an la forumul Microsoft Summit: cum se pot dezvolta oraşele folosindu-se de tehnologie

13.10.2017
Temă abordată în acest an la forumul Microsoft Summit: cum se pot dezvolta oraşele folosindu-se de tehnologie
Închirierea unei maşini pentru câteva minute de la o companie specializată cu ajutorul unei aplicaţii şi chiar, la un moment dat, renunţarea la achiziţia unui autoturism proprietate personală vor deveni, în viitor, ceva obişnuit – chiar dacă acum evoluţia în această direcţie nu pare a fi o certitudine, astfel că autorităţile, companiile, comunităţile ar trebui deja să depună eforturi pentru a se pregăti să valorifice avantajele pe care aduce aşa-numita „sharing economy” (economie a partajării), în care accesul la un serviciu este mai important decât pro­prie­tatea – spune April Rinne, un avocat al zonelor de dezvoltare moderne şi o autoritate globală în economia digitală şi politici publice legate de impactul tehnologiei.
 
O problemă des întâlnită este aceea că autorităţile au în general reflexul de a reglementa fără a face eforturi de a înţelege şi utiliza noua generaţie de servicii şi platforme anterior impunerii unor reguli, spune Rinne, care se va afla în Bucureşti în data de 7 noiembrie pentru a vorbi în cadrul Microsoft Summit, unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie şi business de pe piaţa locală, care va avea loc la Teatrul Naţional din Capitală.
 
„Sunt şocată în mod constant de solicitările unor autorităţi de a le oferi consultanţă în a reglementa platformele pe care ele nu le-au folosit niciodată. Nu există niciun scenariu mai ciudat decât acesta – şi po­tenţial periculos – pentru reglementarea plat­for­melor”, spune April Rinne. Pentru a folosi la maximul potenţialul benefic al tehnologiei şi al noilor platforme este nevoie în primul rând de educaţie – sharing eco­nomy nu se rezumă doar la Uber şi AirBNB, cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai noului val de companii (şi care au operaţiuni şi în România).
 
„Ecosistemul este mult mai mare şi mai divers de atât. Pentru a înţelege pe deplin cât de adânci sunt transformările şi ce largă acoperire au aceste noi platforme este nevoie de investiţii în educaţie şi în creşterea vizbilităţii”, susţine ea.
 
 
Un alt aspect esenţial este ca autorităţile să nu se rezume la reglementare ci să participe la dezvoltarea fenomenului, pas care le permite şi să influenţeze ce se întâmplă şi să direcţioneze extinderea platformelor şi în direcţia rezolvării unor probleme din comunitate. „Există două oraşe fanion la nivel global – Seul şi Amsterdam. În Seul, spre exemplu, a fost creată  o echipă denumită >, ca parte a biroului pentru inovaţie, care a selectat peste 50 de iniţiative locale în domeniul economiei digitale bazate pe conceptul de partajare în care au fost investite fonduri publice”, explică April Rinne, care a călătorit până acum 87 de ţări şi nenumărate oraşe din întreaga lume pentru a discuta despre aceste teme.
 
Subiectul poate fi abordat însă şi din alte unghiuri, adaugă ea. „Până în prezent, marea majoritate a activităţii de acest tip s-a concentrat asupra sectorului privat: startup-uri, investiţii private şi conversaţia generată de acestea despre impactul asupra organizaţiilor mari. Există însă o serie de oportunităţi la fel de semnificative pentru sectorul public şi social, care totuşi nu sunt explorate complet, iar până când se va întâmpla acest lucru, înţelegerea noastră cu privire la economia colaborativă este incompletă. Am început să mă ocup de această temă după mai bine de un deceniu în care am lucrat în dezvoltare trans-naţională, în special micro-finanţare şi politici de promovare a inovaţiei la baza piramidei economice. Munca mea în domeniu m-a ajutat să descopăr paralele interesante cu economia colaborativă de astăzi, în special în analiza legăturii cu sectoarele social, public şi privat. Economia colaborativă este exemplu excelent de inovaţie socială. La nivel de bază, partajarea bunurilor (mai degrabă decât posesia) este mai eficientă din punct de vedere economic, durabilă din perspectiva mediului şi benefică pentru comunitate.
 
Ea adresează o serie de probleme sociale – inclusiv izolarea, supra-consumul şi lipsa de resurse – în noi moduri. Pe lângă faptul că poate fi o soluţie pentru nevoi individuale, poate de asemenea să extindă aria oportunităţilor personale şi construieşte capital social – conexiunile interne ale unei comunităţi care ajută la creşterea rezilienţei acesteia şi restabilirea relaţiilor interumane.
 
Transformarea digitală va reprezenta o temă centrală a ediţiei din acest an a Microsoft Summit, conferinţa fiind structurată astfel încât să acopere tematica digitalizării din perspectiva mai multor industrii. Principalele subiecte care vor fi abordate vor fi inovaţia prin noi modele de business, îmbunătăţirea performanţei în business şi experienţa serviciilor digitale.
 
April Rinne va fi prezentă în 7 noiembrie la Microsoft Summit 2017.  Ziarul Financiar este partenerul media al Microsoft Summit.
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult