Xiaomi devine partener Nokia. Va beneficia de brevetele şi tehnologia companiei finlandeze

06.07.2017
Xiaomi devine partener Nokia. Va beneficia de brevetele şi tehnologia companiei finlandeze

Xiaomi nu mai este cel mai mare prodcător de smartphone-uri din China, însă brandul său este în continuare puternic atât în „ţara mamă”, cât şi la nivel global. Chiar dacă smartphone-urile sale nu se vând în mod oficial în foarte multe ţări din Europa, compania are fani în toată lumea, iar noul parteneriat cu Nokia pare să fie un nou pas înainte pentru expansiunea globală a companiei. Pateneriatul include atât brevete Nokia, cât şi tehnologie şi echipament al producătorului finlandez.

Conform detaliilor comunicate către publicul larg, Xiaomi şi Nokia au semnat un parteneriat prin care compania chineză poate folosi acum multe dintre brevetele deţinute de compania din Finlanda. Această veste vine după ce Xiaomi a cumpărat de la Microsoft aproximativ 1.500 de brevete pentru tehnologie mobilă, brevete care proveneau tot de la Nokia, de pe vremea când divizia de mobile a companiei se afla sub tutela gigantului din Redmond.

Alături de brevetele achiziţionate de Xiaomi, care va ajuta compania să poată activa mai uşor pe piaţa internaţională, compania s-a angajat să folosească echipamente Nokia din domeniul telecom şi reţelisticii pentru a-şi dezvolta infrastructura şi pentru a împinge înainte familia de dispozitive Internet of Things, realitatea virtuală şi inteligenţa artificială.

Acestea din urmă par a fi un business din ce în ce mai important pentru Xiaomi, compania raportând peste 60 de milioane de dispozitive Internet of Things din portofoliul său cumpărate de peste 8 milioane de utilizatori activi. O expansiune a serviciilor şi ofertei de dispozitive de acest gen în afara Chinei ar fi o oportunitate foarte mare pentru companie.

În acest moment, Xiaomi activează în principal în Asia, oferind smartphone-urile sale şi în câteva ţări europene prin intermediul distribuitorului ABC Data. Momantan, în România, telefoanele din gama Mi sunt aduse din China pe căi neoficiale.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult