5D Mark IV se lansează în curând. Este primul DSLR Canon care filmează în rezoluţie 4K

25.08.2016

Seria de aparate foto 5D de la Canon, de departe cea mai populară printre profesioniştii şi semi-profesioniştii din domeniile foto şi video, a ajuns la cea de-a patra generaţie. Compania japoneză a anunţat în mod oficial lansarea lui 5D Mark IV, primul aparat DSLR al său care este capabil să filmeze în rezoluţie 4K. Acesta vine însă şi cu îmbunătăţiri la alte capitole, inclusiv senzorul primind un upgrade smenificativ.

5D Mark III este pe piaţă din 2012, iar cei patru ani care au trecut au adus o serie de tehnologii noi în domeniul foto. Canon a lansat între timp modelul special 5Ds, cu senzor de 50 de megapixeli, însă seria principală nu va face un salt atât de mare între generaţii. 5D Mark IV integrează un senzor full-frame de 30,4 megapixeli, cu plajă ISO de la 100 la 32.000, cu posibilitatea de extinrede până la 120.400. Procesorul de imagine Digic 6+ va fi însă cel care va asigura capabilităţile de filmare în 4K şi fotografierea în rafală la 7 cadre pe secundă. Sistemul de focalizare Dual Pixel asigură o focalizare rapidă, fără a fi necesară „căutarea” punctului dorit, întrucât fiecare pixel de pe senzor poate fi folosit pentru focalizare în timpul înregistrării video. De asemenea, această funcţie poate ajuta la corectarea focalizării în format RAW.

Display-ul de 3,2” de pe partea din spate beneficiază de asemena de un upgrade. Acesta vine cu o rezoluţie îmbunătăţită şi cu un panou tactil, utilizatorii putând selecta în modul Live View punctul de focalizare dorit, iar în modul preview, pot mări pozele cu gestul „pinch-to-zoom”. Printre tehnologiile mai moderne pe care camerele foto le integrează în prezent, Canon 5D Mark IV vine echipat cu WiFi pentru transfer de fotografii, conectivitate NFC şi GPS.

Captura video este substanţial îmbunătăţită faţă de modelele precedente. 5D Mark IV este primul DSLR Canon care beneficiază de înregistrare video 4K (4096 x 2160 pixeli). La rezoluţie maximă, utilizatorii au de ales între 30 sau 24 cadre pe secundă, în timp ce captura Full HD ajunge la maximum 60 de cadre pe secundă, iar cea HD la 120 de cadre. Nu în ultimul rând, 5D Mark IV este primul aparat foto de la Canon care poate înregistra video HDR.

Canon 5D Mark IV se lansează la începutul lunii septembrie la preţul de 3500 de dolari americani.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult