Canon Digital IXUS 860 IS, încă un “point and shoot” ţinteşte România

Canon Digital IXUS 860 IS, încă un “point and shoot” ţinteşte România

Canon Digital IXUS 860 IS, ultimul model din gama de camere digitale IXUS, destinată fotografilor preocupaţi de stil, este de astăzi în România. Echipat cu un obiectiv cu zoom de 3,8x şi unghi larg, plus un stabilizator optic de imagine, modelul Digital IXUS 860 IS cu senzor de 8 megapixeli depăşeşte ca performanţe popularul model Digital IXUS 850 IS.

Compactul Digital IXUS 860 IS include un ecran LCD PureColor de 3,0” şi tehnologia de detectare a feţei, mult îmbunătăţită. Capacităţile ISO de calitate superioară funcţionează perfect împreună cu obiectivul ce are încorporat stabilizatorul optic de imagine pentru a reduce semnificativ riscul efectului de blur asupra imaginii.

Canon Digital IXUS 860 IS

Adaptabile la orice situaţie, cele 17 moduri de fotografiere, includ un mod manual pentru selectarea setărilor de expunere precum balansul de alb şi ISO.

Pentru o mai mare flexibilitate, două chenare diferite de focalizare automată pot fi acum selectate:”normal” sau “small” (mic). Chenarul AF de dimensiune mică identifică detaliile mici ca punct de focus al imaginii, acţiune foarte utilă în cazul prim-planurilor.

Canon Digital IXUS 860 IS oferă de asemenea o gamă de opţiuni video cu sunet în formatele VGA (30 fps) şi QVGA (30 fps).

Urmărește Go4IT.ro pe Google News