Istoria camerelor foto digitale

22.03.2008
Istoria camerelor foto digitale
Era analogică

În 1976, Fairchild lansa prima cameră comercială cu CCD, dar tot analogică, folosită de Procter & Gamble pentru inspectarea produselor. În anul următor a venit rândul celor de la Konica să lanseze C35-AF, prima cameră foto compactă cu autofocus, dar pe film. Însă 1981 urma să fie anul în care apărea prima cameră similară ca şi concept cu ce cunoaştem în ziua de azi. Sony Mavica (Magnetic Video Camera) era în esenţă o cameră analogică de captură video, dar ea salva imagini pe dischete de 2” numite Mavipack. O astfel de dischetă putea acomoda 50 de imagini cu rezoluţia de 570×490 (aproximativ 0.3 MP). Senzorul CCD avea dimensiunea de 10x12mm, o valoare ISO 200, iar timpul de expunere era fixat la 1/60 dintr-o secundă.

Sony Mavica - schiţa primului model

Konica C35 AF - prima cameră cu film cu autofocus

Canon RC-701Epoca analogică a continuat printre altele cu Canon RC-701 lansată în 1986, dar care nu a reuşit sensibilizarea utilizatorului de rând. Preţurile de peste 20.000 $ puteau fi plătite doar de ziare sau agenţii de ştiri care doreau imagini „la cald” transmise rapid de corespondenţi. Printre alte dezavantaje semnificative se număra calitatea mult mai redusă decât în cazul filmului şi lipsa unor imprimante accesibile. Un alt moment notabil al epocii analogice poate fi considerat lansarea în 1988 a lui Canon Xapshot, prima cameră analogică pentru consumatori. Tot în aceeaşi perioadă merită amintită Nikon QV-1000C, o analogică cu aspect SLR care avea marele avantaj că înregistra pe dischete imagini la o calitate comparabilă cu filmul. Preţul era prohibitiv şi a fost produsă doar pentru presă într-un număr limitat de câteva sute de exemplare.

Canon Xapshot

Era digitală I

Era digitală

1988

Majoritatea sunt de părere că prima cameră digitală cu mediu de stocare detaşabil a fost Fuji DS-1P anunţată în 1988. Cardul de memorie dezvoltat împreună cu Toshiba avea 16 MB. A rămas însă doar anunţată pentru că nu a fost livrată nici în Statele Unite şi nici în Japonia. Acelaşi an a marcat stabilirea standardelor JPEG şi MPEG, precum şi apariţia primului program de manipulare foto, Digital Darkroom pentru calculatoarele Macintosh.

1990

Cei de la Logitech au avut şi ei părticica lor de istorie în domeniul camerelor foto digitale. În 1990 apărea Model 1 produs de Dycam şi comercializat în unele ţări sub numele de Logitech Fotoman. Dispunea de un senzor CCD, memorie internă şi posibilitatea de a se conecta la calculator pentru descărcarea imaginilor. Pe scena aplicaţiilor pentru editarea imaginilor apărea prima dintr-o serie binecunoscută: Adobe Photoshop 1.0.

Logitech Fotoman

1991

13.000 $ trebuia să plăteşti pentru Kodak DCS-100, o cameră foto hibridă din anumite puncte de vedere. Kodak a luat corpul aparatului cu film Nikon F3 şi i-a ataşat un senzor, impresionant pe atunci, de 1.3 MP. Preţul o recomanda doar jurnaliştilor. În acelaşi an apărea şi modelul următor, Kodak DCS-200 care lăuda ca fiind prima cameră cu harddisk încorporat. Rezoluţia de 1.54 MP are de aproape 4 ori mai mare decât cea camerelor analogice. Trebuie precizat că aceste camere foloseau un senzor color primitiv.

Kodak DCS-100

Kodak DCS-200 - prima cameră foto cu harddisk

1994

Chiar şi Apple a încercat marea cu degetul în 1994, dar a apelat la Kodak pentru a-i produce camera QuickTake 100. Aceasta se laudă cu titlul de prima cameră foto digitală color cu un preţ mai mic de 1.000 $. Senzorul avea o rezoluţie de 640×480 pixeli, iar memoria internă putea stoca doar 8 poze.

Apple QuickTake 100

Era digitală II

1995

Ricoh RDC-1Casio QV-10 intra pe piaţă cu prima cameră cu ecran LCD, cotată la 1.000 $. Din nefericire, rezoluţia de 320×240 a pozelor era destul de modestă. Un alt dispozitiv de remarcat a fost Ricoh RDC-1 care putea înregistra filme. Aici trebuie să fim puţin mai specifici. Memoria de 24 MB a lui Ricoh RDC-1 permitea înregistrarea a 4 filme de 5 secunde, cu sunet. Modest, dar revoluţionar la acea vreme. O altă facilitate era ecranul LCD de 2.5” opţional.

Casio QV-10

1996

Canon PowerShot 600 îşi făcea apariţia într-un format familiar chiar şi pentru zilele noastre. Imaginile capturate cu ea aveau rezoluţia maximă de 832×608 pixeli. Dispunea de blitz, balans de alb automat, ocular şi ecran LCD. Stocarea pozelor se făcea pe un harddisk intern de 178 MB. Preţul se situa la 949 $. Să nu uităm şi de prima cameră care a folosit cardul de memorie CompactFlash, Kodak DC-25 lansată în acelaşi an.

Canon PowerShot 600

1997

Bariera de 1 MP pentru camerele digitale orientate spre utilizatorii de rând a fost depăşită de Kodak DC120 Zoom. Cum sugerează şi numele, ea era dotată cu un obiectiv cu zoom optic 3x şi autofocus. Preţul situat sub pragul psihologic de 1.000 $ era de asemenea remarcabil.

Kodak DC120 Zoom

1999

Apare Nikon D-1, DSLR-ul construit integral de Nikon. Printre facilităţile remarcabile ale sale se numără senzorul de 2.74 MP care ofera imagini la rezoluţia 2012×1324, preţul „accesibil” de 6.000 $ şi suportul de tip F pentru obiective de la aparatele cu film.

Nikon D-1

2003

Canon face un pas important prin lansarea lui EOS 300D sau Digital Rebel, primul DSLR cu un preţ de achiziţie mai mic de 1.000 USD. Cu el, Canon pătrunde serios pe piaţa consumatorilor. Modelul dispunea de un senzor de 6 MP şi este încă popular pe piaţa de camere profesionale second-hand.

Canon EOS 300D

Restul este istorie contemporană.

Introducere, Preistoria

Sunt pretutindeni, sunt accesibile şi unele au depăşit pragul de 10 MP. Ba mai mult, unii au uitat că au existat şi camere cu film într-o epocă anterioară. Cu cele de azi poţi să faci fotografii până umpli cardul de memorie sau ţi se termină bateriile, limitele din trecut fiind cu mult depăşite. Unele ţi se pierd prin buzunar, iar altele sunt cumpărate din considerente exclusiv estetice. Sunt camerele foto digitale şi au ajuns la maturitate. Mai mult decât atât, li s-a permis să preia controlul în unele cazuri, fiind programate să facă poza singure atunci când toată lumea zâmbeşte.

Nu ştiu dacă pot spune că duc dorul acelor vremuri în care trebuia să am grijă când fac poza pentru că aveam doar 24 sau 36 de poziţii la îndemână. Îmi amintesc că prea puţine poze erau mişcate deoarece camera era ţinută în poziţia optimă atunci când te uitai prin ocular. Promisiunea de pe afiş „Pozele dumneavoastră într-o oră!” se transforma în „Veniţi mâine după ele …” în timpul verii. Să te asiguri că fotografia nu este subexpusă sau dacă cineva a clipit, era un vis. Ca să nu mai vorbim de dimensiunea imaginii propriu-zise. Ca să faci zoom într-o fotografie de 10×15 cm îţi trebuia o lupă.

Preistoria

Totul este acum istorie deoarece NASA a dorit un sistem de navigaţie pentru astronauţii care vor vizita alte planete. Visau şi ei, dar nu în legătură cu navigaţia, ci cu planetele. Avem camere cu 160 de megapixeli, dar nu a trimis nimeni astronauţi mai departe de Lună. În 1961 apărea lucrarea „Navigaţie prin imagine mozaic pentru călătorii interplanetare” a lui Eugene F. Lally. În ea erau incluse elemente de design care prevesteau prima cameră digitală.

Camera lui Steven Sasson - 1975

Istoria camerelor digitale începe însă cu camere analogice. Unii susţin că, în 1972, Texas Instruments ar fi schiţat o cameră analogică fără film, dar nu a construit-o. Prima încercare cunoscută de realizare a unui asemenea dispozitiv aparţine lui Steven Sasson, inginer la Eastman Kodak. La baza dispozitivului stătea un inovator chip CCD dezvoltat de Fairchild Semiconductor în 1973. Prototipul cântărea 3,6 kg, înregistra imagini pe casetă şi avea un senzor de 0.01 MP. În traducere liberă, imaginile aveau 10.000 de pixeli, adică o rezoluţie de 100×100. Înregistrarea primei imagini a durat 23 de secunde şi a avut loc în decembrie 1975. Jucăria lui Sasson nu a fost niciodată gândită pentru producţia de serie.