Kodak Z1015 IS: super-zoom pentru un super concediu

10.07.2008
Kodak Z1015 IS: super-zoom pentru un super concediu

Kodak ne propune pentru mult aşteptatul concediu o cameră foto compactă cu obiectiv super-zoom de 15x: Kodak Z1015 IS. Senzorul CCD are o dimensiune de 1/2.33 inch, iar rezoluţia maximă a pozelor este de 10 MP. Pentru ca subiectul să nu iasă mişcat sau cât mai puţin mişcat, aparatul dispune de stabilizator optic de imagine. Focusarea se face automat (TTL multi-zone, centru) sau manual – se pot selecta până la cinci puncte de focus.

Valorile ISO ajung până la 6400, dar acest lucru nu trebuie să te impresioneze – este mâna necurată a celor de la marketing. În testele realizate de profesionişti, niciun aparat compact nu realizează capturi decente dincolo de ISO 800 (uneori chiar şi ISO 400 se dovedeşte a fi prea mult).

Kodak Z1015 IS

Alături de funcţia principală de fotografiere, noul aparat foto Kodak îţi oferă şi posibilitatea de a filma. Nu oricum, ci la o rezoluţie High Definition de 1280 x 720 pixeli şi 30 de fps-uri. Timpul de înregistrare neîntreruptă este limitat la 29 de minute.

Din păcate, dacă vrei să pleci în vacanţă cu aparatul Kodak Z1015 IS, trebuie să mai aştepţi până în septembrie. Preţul său va fi de aproximativ 350 $, fără taxe. Soluţia alternativă pentru cei care şi-au programat concediile în vară este fratele mai mic Kodak Z1012 IS, cu 12x zoom optic. A apărut pe piaţă de aproape un an şi costă doar 300 de dolari.

Kodak Z1015 IS

Kodak Z1015 IS

Urmărește Go4IT.ro pe Google News