Nikon V1: noul senzor CX este mic dar voinic!

Nikon V1: noul senzor CX este mic dar voinic!

Întreaga suflare a fotografilor amatori şi profesionişti a fost captată în această toamnă de lansarea camerelor „Nikon 1” – Nikon V1 şi Nikon J1. Motivul? Ambele sunt înzestrate cu un nou format de senzor, ale cărui valenţe se doresc a fi descoperite. Noi am testat Nikon V1, actualul vârf de gamă al seriei.

Design, control

Nikon V1 ne încântă cu o construcţie solidă, fără compromisuri. Materialele din care este fabricată carcasa sunt de calitate, iar amplasarea conectorilor şi tastelor de control nu ridică probleme în utilizare.

Cu toate acesta, ne-am lovit şi de câteva neajunsuri: camera nu are bliţ integrat, există însă o patină pentru montarea unui astfel de accesoriu. Din păcate, bliţul nu vine inclus în pachet ci trebuie achiziţionat separat. Vorba aceea: alţi bani, altă distracţie.

Trecând peste acest impediment, nu putem să nu pomenim de ocularul electronic excelent, cu un contrast şi o claritate de nota 10, dar şi cu o acoperire a câmpului vizual de 100%. Fără să exagerăm, este unul dintre cele mai reuşite de pe piaţă.

Dacă nu sunteţi obişnuiţi să priviţi prin vizor, aveţi la dispoziţie ecranul de 3 inch şi 921.000 de pixeli. Şi el este foarte luminos şi afişează culori vii, vibrante. Am fi apreciat şi mai mult dacă era şi rabatabil, mai ales că Nikon V1 poate fi folosită cu succes pe post de cameră video, iar în acest caz ajustarea unghiului vizual este importantă. Chiar şi la fotografiere este util un astfel de ecran, în special când ţinem camera la sol sau deasupra capului.

Controlul asupra modurilor de fotografiere se face extrem de simplu, cu ajutorul rotiţiei amplasate pe spatele aparatului. Există patru poziţii dedicate modurilor foto / video şi un selector vertical pentru ajustarea parametrilor foto de bază (diafragmă, timp de expunere). Pentru setări ample trebuie accesat meniul.

Compartimentele pentru baterie şi card se află dedesubtul aparatului, iar interfeţele pe lateral. Apreciem port-ul HDMI pentru conectarea facilă şi rapidă la monitorul PC-ului sau la LCD TV.

Per ansamblu, designul lui Nikon V1 este de produs premium.

Montură şi senzor

Spre deosebire însă de compactele tradiţionale, ale căror obiective nu pot fi schimbate, în cazul de faţă avem corpul cu montură „Nikon 1” ce permite utilizarea a diverse obiective. Compania asiatică ne pune la dispoziţie kit-uri cu obiective wide (fixe / cu zoom) şi / sau tele. Pachetul sosit la redacţie conţine un obiectiv wide 10 – 30mm F3.5 – 5.6. Opţional, se poate achiziţiona un adaptor prin intermediul căruia vom putea pune pe V1 orice obiectiv Nikkor „F-mount”.

Senzorul este de tip CMOS, face poze de maximum 10 megapixeli şi, mai important, se aliniază unui nou format – Nikon CX. Dimensiunile sale sunt de 13,2 x 8,8 mm, mai mari decât cele ale senzorilor de pe compactele tradiţionale, dar sub dimensiunile unui aparat DSLR sau a unui E.V.I.L. Ca să vă formaţi o idee clară despre el, observaţi graficul comparativ de mai jos (noul senzor CX de la Nikon este reprezentat cu galben).

Un alt aspect tehnic important este reprezentat de prezenţa a două tipuri de obturatoare, independente unul faţă de celălalt. Obturatorul mecanic are o viteză maximă de 1/4000 secunde, în vreme ce obturatorul electronic este de patru ori mai rapid: merge până la 1/16000 secunde. Când fotografiem, putem alege pe care din ele să-l folosim. Chiar aşa, pe care?

Obturator mecanic vs. electronic

Obturatorul electronic are evident avantajul de a fi extrem de rapid, deci e bun pentru fotografierea sportivă, cu subiecţi în mişcare. Şi mai are un atu: nu se deteriorează precum cel mecanic deoarece nu implică părţi în mişcare.

Obturatorul mecanic permite în schimb senzorului să capteze mai multă lumină, prin urmare focalizarea e mai precisă. În plus, zgomotul din imagine este şi el redus. Per ansamblu, calitatea fotografiei este ceva mai bună. Utilizarea obturatorului mecanic la fotografierea în rafală, într-un mod abuziv, duce însă la uzura acestuia. Aşadar, recomandăm această soluţie când facem fotografii artistice, portrete şi peisaje.

Utilizare şi performanţe

Facilităţile de pe Nikon V1 sunt specifice aparatelor semi-profesionale: avem control deplin asupra tuturor parametrilor de fotografiere şi ne putem astfel folosi capacitatea creativă la maximum.

Ce nu se ridică la nivelul unui DLSR este rapiditatea cu care facem setările. Aparatele „semi-pro” şi „pro” au mai multe butoane şi taste dedicate, în vreme ce Nikon V1 încearcă să ne mulţumească doar cu un meniu foarte bine structurat. Este logic totuşi, deoarece se adresează amatorilor sau utilizatorilor profesionişti care vor, în condiţii dificile (căţărări spre exemplu), să folosească un aparat uşor şi compact fără să facă rabat la calitate.

Am rămas impresionat de calitatea imaginilor realizate cu Nikon V1. Pozele îţi iau pur şi simplu ochii prin detalii şi culori. Chiar şi la valori ISO mari zgomotul din imagine este limitat la un nivel scăzut, aşa încât să nu distrugă fotografia. Vedeţi mai jos testul de ISO.

O mare problemă este în schimb sistemul de stabilizare. La timpi de expunere de 1/20 şi chiar 1/25 nu reuşim să facem poze clare. În mod normal, în cazul unui aparat cu stabilizator integrat cum este şi Nikon V1, nici nu se pune problema să avem cadre mişcate. De altfel, producătorul nipon nici nu a dat cine ştie ce detalii despre sistem, ştim doar că există. Pe de altă parte, nu este exclus ca problema să fie una software şi să se rezolve cu un simplu update. Rămâne de văzut dacă şi alţii care testează camera întâmpină acest inconvenient.

Revenind la calitate, dacă setăm timpi de expunere buni, obţinem nişte poze de nota 10. La fel şi cu înregistrările video. Chiar şi în spaţii slab iluminate calitatea acestora este foarte bună. Rezoluţia maximă este evident Full HD: 1080p cu 30 de cadre sau 1080i cu 60 de fps-uri. Un ultim aspect, dar la fel de important, este viteza de fotografiere în rafală. Nikon V1 excelează şi la acest capitol, putând realiza 10 fotografii în doar o secundă.

Fotografii şi clipuri realizate cu Nikon V1

Video Full HD 1080p filmat cu Nikon V1

Plusuri şi minusuri

[+] Corp solid, materiale premium;
[+] Calitate excelentă foto şi video;
[+] 10 cadre pe secundă viteză de fotografiere în rafală;
[+] Ocular electronic impecabil;
[+] Numeroase opţiuni de fotografiere;

[-] Nu are bliţ (trebuie achiziţionat separat şi montat pe patina externă);
[-] Nu are ecran rabatabil;
[-] Stabilizatorul de imagine este ineficient.

Concluzie: Nikon V1 ocupă o poziţie aparte pe piaţa aparatelor foto. Are un altfel de senzor, un altfel de sistem, practic nu se poate compara cu nimic din ce există în momentul de faţă. Putem vorbi doar despre rezultate – mai mult decât încurajatoare. Sigur, nu am uitat de problema cu stabilizatorul, dar aceasta reprezintă cred doar o chestiune de moment. Preţul, da, cel puţin în România, va genera discuţii: 3600 de lei pentru Nikon V1 cu obiectiv Nikkor 10 – 30mm ustură mai rău decât un ardei iute verde închis.