Ricoh GR, alternativă mai ieftină pentru Nikon Coolpix A

17.04.2013
Ricoh GR, alternativă mai ieftină pentru Nikon Coolpix A

Ricoh GR este un aparat foto din gama high-end, cu senzor APS-C de 16 MP şi tehnologie mirrorless, oferit ca o alternativă sensibil mai ieftină pentru modelul Nikon Coolpix A.

Ricoh GR, alternativă mai ieftină pentru Nikon Coolpix A

Aparatul dispune de obiectiv cu apertură F2.8 şi distanţă focală 18.3 mm. Ricoh GR atinge sensibilitate ISO 25600 şi poate obţine poze în rafală cu 4 cadre pe secundă, utilizând rezoluţia nativă şi funcţia autofocus pentru păstrarea detaliilor în scenele care includ obiecte în mişcare. Funcţia de filmare suportă rezoluţia 1080p/30 fps, dispune de autofocus şi foloseşte compresie H.264 pentru un echilibru optim între calitatea imaginii şi dimensiunea fişierelor rezultate.

Pozele în format JPEG sau RAW pot fi păstrate în memoria aparatului sau transferate wireless către un PC sau tabletă, folosind un card de memorie cu tehnologie Eye-Fi.

Ricoh GR - pot fi salvate până la 3 profiluri cu setări personalizate

În ciuda setului de specificaţii aproape identic şi designul compact, din care nu lipseşte blitz-ul retractabil, Ricoh GR este cu 300 dolari mai ieftin decât principalul său rival, modelul Nikon Coolpix A.

Pentru preţul de 800 dolari ne alegem cu un aparat foto în carcasă din aliaj de magneziu, nu foarte grea şi cu design optimizat pentru folosirea cu o singură mână.

Ricoh GR -  ecranul de 3 inch

Ricoh GR include un ecran de 3 inch cu rezoluţie 921k pixeli şi acumulator cu autonomie 290 poze (conform standardului CIPA).

Tags:
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult