Românul din Cugir care a impresionat lumea cu fotografiile în care suprinde frumuseţea ochiului uman [GALERIE FOTO]

12.03.2016
Românul din Cugir care a impresionat lumea cu fotografiile în care suprinde frumuseţea ochiului uman [GALERIE FOTO]

Andrei Mogan, din Cugir, a impresionat lumea cu fotografiile macro de ochi umani pe care le-a făcut. Până acum, a realizat peste 300 de imagini, iar pentru fiecare în parte a avut nevoie de aproximativ 10 minute.

Imaginile fac parte din colecţia „Look Into My Eyes” a artistului. Andrei, un grafic designer în vârstă de 26 de ani, vrea să arate, prin munca lui, frumuseţea complexă a ochilor.

Artistul a început să fotografieze ochii prietenilor săi din Cugir. După ce a publicat fotografiile online, Mogan a fost invitat de persoane din toată ţara să meargă pentru a le fotografia. Aşa că proiectul a continuat la Sibiu şi Timişoara.

Andrei a început să realizeze fotografii artistice la vârsta de 16 ani. „Mi-a plăcut întotdeauna să fac forografii macro, deoarece descoperi o nouă lume care stă chiar sub nasul tău”, a declarat el.

Ideea proiectului „Look into my eyes” i-a venit lui Andrei într-o cameră de cămin, potrivit Pressalert.ro. Atunci i-a fotografiat ochiul colegului său de cameră. Uitându-se la poză, şi-a amintit de proverbul „Ochii sunt oglinda sufletului” şi s-a gândit să facă o serie de poze cu ochii mai multor persoane.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult