Senzor Sony de 25 MP – pentru alţi producători

30.01.2008
Senzor Sony de 25 MP – pentru alţi producători

Senzor Sony de 25 MPEchipa de cercetare şi dezvoltare de la Sony are cu ce să se laude. Noul senzor de 25 megapixeli şi 35 mm are aceeaşi dimensiune cu filmul fotografic, lucru apreciat de fotografii profesionişti. Conform comunicatului oficial de la Sony Corporation, acest senzor CMOS permite o viteză de citire de 6,3 fps şi lucrează pe 12 biţi. Dimensiunile chip-ului sunt 41×31,8 mm, iar cele ale pixelului de 5,94×5,94 microni.

Poate că o să sune ciudat, dar Sony nu va folosi acest senzor într-un model propriu, în ciuda faptului că încearcă să-şi mărească felia pe piaţa DSLR-urilor. Se speculează că Nikon va fi unul din clienţi, din dorinţa de a lansa un competitor pentru Canon EOS-1Ds Mark III. Disponibilitatea senzorului este preconizată pentru vara anului curent.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News