Camere video pentru maşină – recomandări

Camere video pentru maşină - recomandări

Traficul “agitat” din România în general (şi Bucureşti, în special) a generat o nouă valenţă pentru camerele video (până nu demult căutate doar pentru filmat în concedii sau la promenadele de weekend): înregistrări din autovehicul.

O parte din şoferi sunt deja la curent cu această tendinţă şi, conştienţi de potenţialele evenimente nefaste din trafic, au montat camere video pe automobil. Cadrele surprinse pot dovedi nevinovăţia lor, însă nu o pot proba automat în instanţă.

De ce să-ţi pui cameră în maşină

Poliţistul poate întocmi un proces verbal pe baza acestor dovezi, dar dacă învinuitul face contestaţie şi se ajunge în sala de judecată, atunci secvenţele video pot fi respinse. Motivul este acela că aparatele de înregistrare utilizate nu sunt omologate şi doar înregistrările realizate cu un aparat omologat sunt socotite drept probe veridice, restul urmând a fi supuse unei comisii de expertiză.

Nu o să intrăm în mai multe amănunte legislative, adăugăm doar că aparatele video omologate în momentul de faţă sunt doar “ochii” care veghează de sus traficul în marile interesecţii şi pe drumurile importante din ţară. Şoferii nu au posibilitatea să achiziţioneze o cameră video omologată.

În ciuda situaţiei controversate, nu strică să ai la bord aşa ceva. Cum spuneam, poliţistul care face procesul verbal la faţa locului poate decide cine este vinovat pe baza unei înregistrări video. În plus, anumite companii de asigurări consideră relevante probele video şi poţi obţine despăgubirile în caz de accident.

Ce să urmăreşti înainte de a achiziţiona o cameră pentru maşină

Legat de cameră, trebuie să ai în vedere câteva caracteristici ce ajută la obţinerea unor capturi video cât mai relevante, dar şi accesoriile pentru montare, alimentare şi transfer de date:

  • Unghi larg de cuprindere – ideal ar fi un unghi de 170 de grade, pentru a surprinde subiecţii care vin din părţile laterale;
  • Rezoluţie bună (HD sau Full HD);
  • Senzor decent, capabil să realizeze clipuri utilizabile şi în condiţii slabe de iluminare;
  • Raport bun calitate-compresie: nu trebuie să neglijăm rata compresiei (care trebuie să fie destul de ridicată pentru obţinerea unor capturi clare), dar pe de altă înregistrarea să nu ocupe foarte mult spaţiu;
  • Aparatul să fie dotat cu display şi să fie capabil să redea înregistrările (astfel poliţistul poate vedea “la cald” înregistrarea);
  • Un senzor de mişcare este binevenit, pentru situaţiile în care evenimentele au loc în lipsa ta (vandalizare, lovire în parcare etc.).
  • Memorie generoasă – minimum 4 GB (dacă memoria internă este mică, aparatul să aibă slot pentru carduri externe);
  • Accesorii pentru prindere pe bord sau parbriz;
  • Accesorii pentru alimentare de la priza maşinii;
  • Cablu de date USB.

În funcţie de buget, am ales câteva soluţii de camere compacte ideale în maşină, dar care desigur pot fi folosite şi în cadrul altor activităţi ce implică mişcarea.

Buget redus

Camera de pe telefonul mobil

În cazul în care nu doriţi să investiţi sau nu aveţi bani pentru un aparat dedicat, camera de pe telefonul mobil este o soluţie cât se poate de practică. Tot ce vă trebuie este un suport pentru montarea pe bord sau pe parbrizul autovehicului.

Car camera SS-CS07 – 340 Lei

Cameră foto-video pentru maşină cu suport pentru prindere pe geam.Din punct de vedere tehnic,  camera are un senzor de 3 MP (foto) şi VGA (video). Suportă carduri microSD de pană la 16 GB.

Car camera SS-CS09 – 390 Lei

Cameră de buget ce nu excelează la rezoluţie (filmează la modesta rezoluţie VGA – 640 x 480 pixeli), dar care dispune de senzor de mişcare ce poate surprinde vandalii. Pentru filmarea pe timp de noapte, există un mod night vision ce creşte sensibilitatea senzorului.

Buget mediu

Car camera HD SS-CM04 – 570 lei

Pe lângă facilităţile să spunem banale (video 1280 x 960 pixeli, slot SD, ecran LCD 2.5 inch), această cameră se dovedeşte utilă chiar şi în lipsa ta, deoarece are un senzor ce activează funcţia de înregistrare atunci când detectează mişcare în apropiere. Pachetul include suport pentru montarea pe parbriz, alimentator pentru maşină şi cablu USB pentru transferul datelor.

Kodak ZX3 PlaySport – 589 Lei

O cameră Full HD numai bună în trafic, dar şi la distracţiile din vacanţă – plimbări, plajă, piscină. Funcţionează şi în mediu acvatic, scufundată la maximum trei metri adâncime.

Buget ridicat

GoPro HERO HD 960 – 979 Lei

Este o cameră performantă de super-acţiune. Să stea într-un autovehicul şi doar atât înseamnă să nu ştii să-i pui în valoare toate resursele. GoPro HERO HD 960 se pretează inclusiv sporturilor extreme, fiind rezistentă la şocuri şi la scufundări de până la 60 de metri adâncime. Suportă multiple sisteme de prindere, în funcţie de activitate.

Blackbox profesional pentru maşină – 980 Lei

O cameră completă ce filmează nu doar traficul, ci interiorul maşinii. Lentila frontala are un unghi larg de 140 grade si poate fi rotita 20 de grade pe verticala iar lentila interioara are un unghi larg de 120 grade, amandoua acoperind un unghi total de 260 grade ce pot surprinde imagini inedite la o calitate extraordinara si rezolutie inalta.

Această cutie ascunde şi un modul GPS care memorează traseul şi îl afişează pe hartă când o conectezi la calculator.

GoPro HD Hero2 Motorsports – 1549 Lei

Este cea mai avansată cameră GoPro disponibilă în prezent. Cu posibilităţi avansate de montaj, submersibilă până la 60 de metri, rezistentă la şocuri şi explozii, GoPro HD Hero2 Motorsports este un “pachet de muşchi” irezistibil pentru entuziaşti. Poate înregistra full HD 1080p cu unghi larg de 170 de grade sau poate captura până la 10 instantanee foto pe secundă, la 11 MP rezoluţie.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News