GoPro plănuieşte să lanseze drone în 2015

GoPro plănuieşte să lanseze drone în 2015

GoPro, liderul pieţei în materie de camere dedicate sporturilor extreme, plănuieşte să intre şi pe segmentul dronelor pentru consumatori. Această mişcare este aşteptată în cea de-a doua parte a anului 2015 şi pare a fi următorul pas firesc al companiei, întrucât camerele sale sunt deja folosite cu drone produse de alte companii în toată lumea. Ce va diferenţia oferta GoPro de cea a concurenţei va fi însa preţul.

The Wall Street Journal susţine că are informaţii din surse sigure care spun că dronele GoPro vor fi livrate cu faimoasele camere video, însă nu specifica dacă vor oferi compatibilitate cu cele deja disponibile pe piaţă, sau dacă acestea vor putea fi detaşate de drone. Preţul preconizat se învârte în aria dintre 500 şi 1.000 de dolari, un preţ agresiv pentru o drone destinate filmării, care cu siguranţă va influenţa oferta concurentă.

Există deja destul de multe drone care oferă compatibilitate cu accesoriile de montură pentru camerele GoPro, iar compania vede popularitatea lor ca o oportunitate de a creşte profiturile, cât şi de a dezvolta oferta de produse în noi direcţii. Este posibil ca alte companii precum Parrot şi DJI, să vină la rândul lor cu oferte mai ieftine sau poate chiar să încerce să aplice aceeaşi strategie şi să intre pe piaţa de „action cameras”.

Dacă luăm în calcul modul în care GoPro lansează produse, oferind câte ceva pentru fiecare buzunar, este logic să presupunem că nu vor avea în ofertă o singură dronă. Cele mai recente camere GoPro vin în trei modele: Hero pentru cei cu buget redus, Hero 4 Silver pentru utilizatorul de rând şi Hero 4 Black pentru entiziaşti. Nu ar fi deloc ieşit din comun să vedem două sau trei modele diferite de drone GoPro în 2015, cu opţiuni ieftine pentru amatori şi mai scumpe pentru cei care vor performanţă superioară.

Rămâne să aşteptăm veştile oficiale de anul viitor pentru a putea confirma dacă GoPro intră sau nu pe piaţa de drone, însă de cele mai multe ori zvonurile lansate de Wall Street Journal s-au dovedit a fi credibile. 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult