Poliția Locală Galați a lansat o licitație publică pentru achiziția de camere video corporale (bodycam) și infrastructură hardware-software pentru managementul datelor generate de acestea. Instituția este dispusă să plătească până la aproximativ 780.000 de lei fără TVA pentru acest proiect.
Furnizorul trebuie să ofere servicii de instalare, configurare hardware și software, testare, punere în funcțiune și instruire pentru personalul desemnat.
În România, camerele video corporale sunt folosite legal de Poliția Română, Jandarmeria Română și Poliția de Frontieră pentru siguranța intervențiilor. În urma modificărilor legislative, le pot utiliza și Poliția Locală sau personalul de control din cadrul Vămii și ANAF. Instituții precum ANPC nu le pot folosi, din lipsa temeiului legal.
Alte municipii din România care au introdus camere video corporale sau au inițiat proceduri pentru dotarea Poliției Locale cu astfel de dispozitive sunt Craiova, București, Cluj-Napoca, Constanța, Timișoara și Brașov.