Shmunguss, o nouă categorie de filme bizară pe Netflix?

12.03.2023
Shmunguss, o nouă categorie de filme bizară pe Netflix?

Un creator de conținut de pe TikTok a devenit viral după ce a publicat un clip în care își întreba urmăritorii dacă și ei au o categorie bizară de filme în lista de recomandări de pe Netflix. Aceasta, numită „Shmunguss”, lista multe filme și seriale care includeau cuvântul Shunguss în titlu, sugerând că este vorba despre o serie lungă de filme și seriale, despre care cel care a filmat clipul nu auzise niciodată.

Un clip viral explorează o secțiune bizară de filme pe Netflix

Se pare însă că totul a fost o farsă foarte elaborată, realizată special pentru a crea un clip viral. Categoria Shmunguss nu există, de fapt. De altfel, filmele și serialele din clip nu sunt listate nicăieri, cuvântul nu putea fi găsit pe Google înainte de acest clip, iar nimeni altcineva nu auzise anterior de această serie de filme.

Pentru a face și mai complicată confirmarea de către fani, partenera creatorului clipului zice că este conectat la un VPN, fără să menționeze care. Astfel, sugestia este că acest conținut apare doar dacă ești conectat la Netflix dintr-o anumită regiune. Răspunsul lui „channel.everything” a fost: „VPN către ce? O altă dimensiune?”

@channel.everything Does anyone else have this?? Please im so confused.. #fyp #trending #wtf #netflix #funny #weird #selenagomez ♬ original sound – Channel Everything

Clipul este foarte convingător, însă, întrucât interfața Netflix este foarte atent copiată pentru a crea iluzia că această categorie de conținut chiar există. Totul de la grafică și până la animații sunt reconstruite perfect, iar inclusiv stilul în care apar „coperțile” filmelor în listă este perfect realizat.

Desigur, totul este fals, iar categoria Shmungus nu există, de fapt, pe Netflix. Farsa a funcționat însă, întrucât a strâns în câteva zile 13,5 milioane de vizualizări și peste 2 milioane de like-uri. Canalul însă are doar 23.500 de urmăritori în urma acestei farse.

sursa: The Mirror

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult