AMD a anunţat plăcile video Radeon RX 470 şi 460

14.06.2016
AMD a anunţat plăcile video Radeon RX 470 şi 460

AMD a anunţat în cadrul conferinţei PC Gaming Show care a precedat convenţia E3 două noi plăci grafice bazate pe noua arhitectură Polaris. Dacă modelul RX 480 a fost anunţat ca o soluţie video pentru realitate virtuală la un preţ scăzut, variantele RX 470 şi RX 460 sunt adresate publicului care are nevoie de componente şi mai ieftine, dar nu sunt obligatoriu interesaţi de realitate virtuală. Deşi nu avem încă preţuri pentru noile plăci grafice, cu siguranţă vor fi mai ieftine decât modelul deja anunţat.

Având în vedere că RX 480 porneşte de la 200 de dolari pentru varianta cu 4 GB memorie, ne putem aştepta la preţuri sub 200 de dolari pentru RX 470 şi RX 460. Cei care vor alege RX 470 vor beneficia de performanţă ridicată în jocuri la rezoluţii HD, conform AMD. Asemeni modelului de top, noua placă grafică va fi foarte eficientă din punct de vedere al consumului de energie, lucru valabil şi pentru modelul RX 460.

AMD prezintă „mezinul” familiei Polaris drept o soluţie eficientă pentru e-sports, fiind destul de puternică pentru a rula în parametri optimi jocuri competitive precum Counter-Strike: Global Offensive, DOTA 2, League of Legends şi multe altele. Avantajul lui RX 460 este că vine cu un consum de energie scăzut, de numai 75W, lucru care asigură funcţionarea fără o alimentare suplimentară de la sursă.

Vorbind despre noile plăci Polaris, AMD a dezvăluit că aceste cipuri sunt foarte subţiri, putând fi integrate chiar şi în laptop-uri de gaming cu dimensiuni reduse. Acestea vor beneficia de compatibilitate cu tehnologii precum DX 12, Vulkan, HDR, HDMI 2.0b, DisplayPort 1.4 şi H.265. Din păcate, nu au fost menţionaţi parteneri şi nici nu au fost prezentate computere portabile care să integreze astfel de cipuri.

Citeşte şi AMD anunţă Radeon RX480, prima placă video bazată pe nucleul Polaris

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult