De ce se vinde laptopul pentru săraci în SUA?

25.09.2007
De ce se vinde laptopul pentru săraci în SUA?

OLPC (one laptop per child) sau calculatorul săracilor cum a mai fost numit, a pornit ca o intenţie măreaţă, şi anume aceea de a produce un laptop ieftin (iniţial se vorbea de numai 100$) care să poată fi cumpărat şi de cei cu o condiţie financiară precară. Însă, ca mai întotdeauna, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg şi pe parcurs iniţiatorii proiectului s-au lovit de tot felul de piedici.

În urmă cu numai o zi a fost anunţată începerea comercializării OLPC prin programul G1G1 (Give 1 Get 1) ale cărui condiţii sună în felul următor: te costă 399$ (oare de ce până şi proiectele cu scop caritabil trebuie să primească preţ de supermarket cu 99 în coadă?); primeşti 2 laptopuri dintre care unul trebuie să-l donezi; programul începe pe 12 noiembrie, ţine 2 săptămâni şi se derulează numai în Statele Unite.

Sunt trei aspecte care mă fac să cred că proiectul OLPC nu mai are nici în clin, nici în mânecă cu cei săraci şi că totul se învârte în jurul marketingului şi al profitului cât mai mare, cu orice preţ. Primul şi cel mai puţin important aspect de principiu (nu şi din punct de vedere comercial) este preţul. De la 100$ s-a ajuns deja la 200$ laptopul. 200 este o cifră rotundă la care nu cred că s-a ajuns prin calcularea precisă a cheltuielilor. Cel mai probabil cei care au stabilit preţul au raţionat ceva de genul: ne costă materialele şi componentele 125$, comisionul nostru ar trebui să fie de 60$, dar ca să rotunjim îl dăm cu 200$.

OLPC

Al doilea aspect care mă deranjează este clauza obligativităţii în operele caritabile. Caritatea ca principiu presupune luarea deciziei de bună voie şi din proprie iniţiativă a individului. Vezi pe stradă un cerşetor şi îi dai câteva monezi din milă, nu te obligă nimeni. Programul G1G1 încalcă exact acest principiu. Îi constrânge pe potenţialii cumpărători să plătească 400$ pentru 2 laptopuri, obligându-i astfel să doneze unul. De când se fac operele de caritate prin constrângere? Am văzut şi la noi oameni care aruncă cu banii în jurul lor pentru capital politic şi am crezut că aceasta este cea mai josnică formă de caritate. Dar acum ştiu sigur că nu este aşa, cea prin constângere este mult mai rea.

Chiar şi logica elementară este împotriva acestui program. Cel care îl cumpără plăteşte 400$, păstrează un laptop pentru el şi donează altul, da? Păi cel care dă cei 400$ are cu siguranţă bani să-şi ia un calculator mai bun şi mai scump, ce să facă cu OLPC-ul care îi rămâne? Să-l doneze şi pe acela? Aha, deci e obligat să doneze două!

Al treilea şi poate cel mai de neînţeles aspect al acestui program este simplul fapt că OLPC începe prin a fi comercializat în America. Cum, nu era un proiect destinat celor săraci? S-a mutat lumea a treia din Africa în America şi n-am aflat eu? Sau suntem noi românii mai bogaţi decât americanii de când am intrat în Uniunea Europeană? Au şi ei săracii lor, sunt convins, dar nu cred că sunt nici mai săraci, nici mai mulţi decât ai noştri. De ce nu s-a ales America Latină sau Europa de Est?

Una peste alta, dezamăgirea este mare când mă gândesc cât de nobil suna la început proiectul OLPC şi cât de repede au fost înlocuite principiile măreţe cu strategiile de marketing. Să ne fie învăţătură de minte şi să nu mai amestecâm marketingul, PR-ul şi politica în proiectele caritabile pentru că şi aici sunt comisioane de umflat.