Detalii despre viitoarele procesoare Intel Nehalem

26.02.2008
Detalii despre viitoarele procesoare Intel Nehalem

Site-ul Sun a fost pentru scurt timp gazda unor slide-uri şi grafice legate de performanţele viitoarelor procesoare Intel. Mai precis, este vorba despre arhitecturile Xeon Dunnington şi Nehalem. Dacă prima se adresează serverelor şi are mai puţină importanţă pentru utilizatorul de rând, cea de-a doua îi va face pe cei pasionaţi să ciulească urechile.

Intel Nehalem

Nehalem este succesorul lui Penryn şi include toate avantajele sale: proces de producţie pe 45 nm, instrucţiuni SSE4 şi patru nuclee. Diferenţele vin sub forma unui nou bus serial numit QuickPath Interconect, similar cu HyperTransport. Însă cea mai importantă diferenţă este introducerea după 18 ani a unui controller de memorie în procesor. Intel a luat-o astfel pe urmele AMD şi se prevăd din nou vremuri tulburi pentru acesta din urmă.

Intel Nehalem

Merită menţionat că mutarea făcută de AMD în 2003 a avut rezultate remarcabile, în următorii 3 ani procesoarele lor având un avantaj de performanţă greu de egalat de către Intel. Viitoarea arhitectură Nehalem va include de asemenea suport tri-channel pentru DDR3. Conform rezultatelor unor teste de performanţă din slide-urile de pe site-ul Sun, puterea de procesare pentru calculele cu virgulă mobilă ar putea fi aproape dublă faţă de Penryn. Intel are prevăzută lansarea procesoarelor bazate pe Nehalem în ultimul trimestru al anului curent.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News