Intel Dual-Core Celeron – noul performer entry level

15.01.2008
Intel Dual-Core Celeron – noul performer entry level
Intel Dual-Core Celeron E1200 – performanţă

Din punct de vedere al performanţei se poate spune că noul Celeron nu ţinteşte prea sus, dar reuşeşte să se descurce mai mult decât decent în destule situaţii. Comparat cu cel mai rapid Celeron cu un singur nucleu, actualul E1200 se dovedeşte a fi semnificativ mai rapid datorită faptului că majoritatea aplicaţiilor sunt optimizate pentru procesare multi-nucleu. În domeniul multimedia, unde frecvenţa de lucru are cel mai greu cuvânt de spus, reprezentantul seriei E1000 nu este lăsat în urmă prea mult de modelele mai rapide. Creşterea frecvenţei de lucru va fi benefică în acest caz.

Testele din cadrul SYSMark 2007 au indicat o diferenţă de performanţă de aproape 18% între E2160 şi E1200. Evident, la capitolul jocuri, noile modele Celeron sunt îngenuncheate, overclocking-ul fiind de prea puţin ajutor în cazul unor aplicaţii care necesită o cantitate mai mare de memorie cache Level 2. În aceste condiţii, cele mai ieftine procesoare de la Intel pot fi recomandate pentru mediul office, dar şi pentru o serii de aplicaţii multimedia în care va putea fi pusă în valoare arhitectura dual-core.

Intel Dual-Core Architecture

Din punct de vedere al preţului, Intel a anunţat că modelul E1200 va putea fi achiziţionat pentru 53$ în cantităţi de câte 1000 de bucăţi. În ciuda datei de disponibilitate anunţate, acest procesor şi-a făcut loc în oferta unor vânzători locali la un preţ ce depăşeşte puţin 180 RON. Comparativ cu oferta actuală a competiţiei în segmentul entry level, Intel E1200 este surclasat de Athlon 64 X2 4000+ în aproape toate testele, preţul fiind destul de apropiat.

La final, putem afirma că noua serie E1000 se instalează confortabil în segmentul entry level al procesoarelor, fiind o alternativă viabilă pentru un sistem foarte accesibil ca preţ şi care poate fi folosit pentru o gamă mai variată de sarcini decât seria Celeron anterioară.

Intel Dual-Core Celeron E1200 – prezentare generală

Începând cu data de 20 ianuarie 2008, Intel va începe comercializarea primelor procesoare Celeron cu două nuclee. Aşa cum anunţam cu o lună în urmă, seria se va numi E1000, iar primul model de pe piaţă va fi E1200 care va rula la frecvenţa de 1,6 GHz. Bazate pe arhitectura Allendale, noile procesoare vor construite pe aceeaşi tehnologie de 65 nm ca şi cele din seriile E2000 şi E4000. TDP-ul a ramas identic cu cel al modelelor mai puternice, 65 W, dar o bună parte din specificaţiile tehnice au fost reduse.

Intel Leap Ahead

Reţeta după care cei de la Intel au preparat noul Celeron nu este nouă şi a inclus trei paşi de bază: reducerea frecvenţei, reducerea bus-ului şi micşorarea cantităţii de memorie Level 2 cache. În cazul frecvenţei, noul Intel E1200 va rula cu 200 MHz mai lent decât modelul de bază din seria E4000. E1600 va avea o frecvenţă de 2,4 GHz, iar modelul intermediar, E1400, va fi tactat cel mai probabil la 2 GHz. Frecvenţa de bus este limitată 800 MHz.

Intel Dual-Core Celeron E1200 - Specificaţii

Ne oprim puţin mai mult pentru a discuta despre cantitatea de memorie cache Level 2 care în cazul de faţă a fost redusă la 512 KB. Aceasta înseamnă de două ori mai puţină memorie decât procesoarele din seria E2000, de patru ori mai puţină decât cele din seria E4000 şi opt ori faţă de unele modele din seria E6000. Pentru a măsura sporul de performanţă pe care îl poate aduce acest tip de memorie, cei de la X-bit Labs au comparat Intel Core 2 Duo E6850 cu E1200 overclockat la frecvenţa de 3 GHz. Astfel, la aceeaşi frecvenţă, cantitatea de memorie cache Level 2 de opt ori mai multă a lui E6850 s-a tradus printr-un spor de performanţă mediu de 7% în testele sintetice şi multimedia. În jocuri însă, E1200 a fost în medie cu 37% mai lent.

Dacă tot am menţionat overclocking-ul, să vorbim şi despre frecvenţa maximă la care poate rula stabil Intel Celeron Dual-core E1200. Amatorii acestui mod de a stoarce ultima picătură de putere din computerul personal îşi aduc aminte de unele modele ale segmetului entry level care s-au dovedit foarte versatile la acest capitol. În plus, deoarece sunt bazate pe aceeaşi arhitectură care şi-a evidenţiat de-a lungul timpului capacitatea de supratactare, ne putem aştepta ca Celeron-urile actuale să fie în pas cu acest trend.

Acelaşi site citat mai sus, X-bit Labs, a reuşit să aducă procesorul la frecvenţa de 2,96 GHz folosind răcire cu aer avansată şi fără să crească tensiunea nominală de 1,28 V. Crescând această ultimă valoare la 1,5 V, E1200 a ajuns să ruleze stabil la 3,4 GHz. Temperatura atinsă de procesor în sarcină cu sistemul de răcire Zalman CNPS9700 LED a fost de 64 de grade Celsius. Cu un potenţial de overclocking de peste 100%, mezinul cu două nuclee de la Intel reuşeşte să ţină pasul cu fraţii mai mari.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News