Intel prezintă familia de procesoare Haswell, pentru PC-uri şi tablete

12.09.2012
Intel prezintă familia de procesoare Haswell, pentru PC-uri şi tablete

Intel a oferit primele detalii despre noua familie de procesoare Haswell, bazate pe o arhitectură ce se va regăsi atât în viitoarele generaţii de PC-uri şi sisteme laptop, dar şi în tablete cu Windows 8 sau Android. Cea de-a patra generaţie de procesoare Intel Core foloseşte acelaşi proces de fabricaţie pe 22 nm introdus odată cu familia de procesoare Ivy Bridge, dar pune accentul pe eficienţă energetică şi mobilitate, nu neapărat performanţe maxime.

Evoluţia procesoarelor Intel Core, între anii 2008 - 2013

Dacă procesoarele Ivy Bridge sunt practic versiuni pe 22 nm ale vechilor modele Sandy Bridge, cele din familia Haswell sunt bazate pe o microarhitectură complet nouă, cu design modular, compus din elemente ce se vor regăsi în toate modelele viitoare de procesoare Intel, mergând de la PC-uri desktop sau servere pentru companii şi până la tablete şi telefoane inteligente. Pe lângă scalarea mai uşoară a nivelului de performanţă şi complexitate, noul design permite simplificarea etapei de design şi proiectare, permiţând inginerilor să lucreze cu un design unic şi să aplice tehnologiile nou descoperite în mod simultan, pentru întreaga ofertă de procesoare Intel. Concentrarea eforturilor asupra unei arhitecturi de procesor convergentă duce pe de o parte la reducerea costurilor pentru Intel şi aplicarea mai rapidă a noilor tehnologii, pentru întreaga ofertă de procesoare.

Noua filozofie de design adoptată pentru procesoarele Intel

Fără a da prea multe detalii, David Perlmutter – manager general al Intel Architecture Group, a precizat că primele procesoare Haswell pentru clenţi vor fi modele dual-core şi quad-core, echipate cu una dintre cele trei variante de grafică integrată: GT1 (pentru procesoare cu eficienţă energetică ridicată), GT2 (standard) şi GT3 (performanţe duble faţă de GT2, la un consum de energie mărit). Raportat la consumul de energie, nucleul grafic rezervat pentru familia de procesoare Haswell oferă performanţe aproximativ duble faţă de cel folosit în procesoarele Ivy Bridge.

Noul GPU este compatibil DirectX 11.1 şi primeşte mai multe îmbunătăţiri pe partea de multimedia: reglaje avansate pentru ajustarea calităţii şi stabilizarea imaginii, suport pentru redarea unei game extinse de formate media, encoder hardware pentru formatul MPEG2 şi suport pentru redare video la rezoluţie 2K /4K. Pe partea de CPU, performanţele cresc cu aproximativ 10% faţă de un procesor Ivy Bridge la aceeaşi frecvenţă, însă adăugarea setului de instrucţiuni AVX2 aduce un spor de performanţă mult mai consistent pentru aplicaţiile special optimizate.

Eficienţă şi performanţe superioare pentru interfaţa grafică integrată

Cele mai de efect îmbunătăţiri sunt aduse asupra optimizării consumului de energie. Dacă interfaţa grafică mai eficientă dublează practic performanţele 2D/3D, fără a creşte consumul de energie, adăugarea unui nou stadiu de economisire a energiei (S0ix) reduce de 20 ori necesarul de energie pentru funcţionarea în idle, când procesorul nu execută sarcini de calcul. Cât despre viitoarele generaţii de tablete şi sisteme ultrabook, David Perlmutter a menţionat un consum de energie în sarcină de numai 8W, considerabil mai mic decât cei 17W obţinuţi cu cele mai eficiente procesoare Ivy Bridge disponibile în prezent.

Numeroase optimizări pentru reducerea consumului de energie

Primul val de procesoare Haswell soseşte la începutul anului 2013 şi cuprinde modele destinate pentru tablete, PC-uri desktop şi laptopuri din categoria Ultrabook. Din păcate versiunile pentru utilizatori entuziaşti ale procesoarelor Intel Haswell, cu 6 şi 8 nuclee de calcul, sunt aşteptate abia către sfârşitul anului 2013. De vină pare să fie lipsa de competiţie pe care Intel o întâmpină în această piaţă din partea rivalului AMD, în lipsa căreia producătorul a decis să mai amâne saltul la o nouă generaţie de procesoare. Nu acelaşi lucrul se va întâmpla cu mult mai prospera piaţă de procesoare pentru staţii de lucru şi sisteme server, unde Intel ar putea actualiza mai devreme gama de procesoare Xeon cu modele bazate pe microarhitectura Haswell.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult