Kingston FURY, divizia de înaltă performanță a celor de la Kingston, a lansat recent Kingston FURY Renegade G5, un SSD PCIe 5.0 NVMe M.2 SSD de înaltă performanță. După spusele companiei, acesta este destinat pasionaților de jocuri, dar și utilizatorilor care au nevoie de o capacitate mare de stocare și performanțe ridicate.
Modelele Kingston FURY Renegade G5, disponibile în varianta de capacitate de 1 TB, 2 TB și 4 TB, folosesc cel mai nou controler PCIe Gen5 x4 și memorie 3D TLC NAND pentru a oferi viteze foarte ridicate de citire și scriere – până la 14.800 MB/s, respectiv 14.000 MB/s – și peste 2 milioane IOPS, fiind descrise drept ideale pentru gaming, editare video sau sarcini complexe cu volume mari de date. Aceste SSD-uri sunt proiectate pentru PC-uri și stații de lucru puternice și promit să reducă semnificativ timpii de încărcare, oferind în același timp o capacitate generoasă de stocare.
Dintre specificațiile care merită scoase în evidență, Kingston FURY Renegade G5 se laudă cu un controler Silicon Motion SM2508, construit în proces de fabricație pe 6nm, și memorie cache DRAM DDR4 eficientă energetic. Astfel, în teorie, SSD-ul ar trebui să ofere performanță constantă cu un consum redus de energie și emisii de căldură mai mici.
Lăsând la o parte teoria, am dorit să vedem cum se comportă în realitate un astfel de SSD, modelul Kingston FURY Renegade G5 cu capacitate de 2 TB fiindu-ne pus la dispoziție pentru acest test. Am adăugat SSD-ul pe următoarea configurație, utilizând slot-ul M.2 PCIe 5.0 disponibil pe placa de bază (deși SSD-ul este retro-compatibil cu interfețele PCIe 4.0 și PCIe 3.0, o conexiune PCIe 5.0 este necesară pentru a atinge vitezele maxime):
În popularul CrystalDiskMark 8, rezultatele obținute nu doar confirmă cifrele teoretice oferite de Kingston, ci le și depășesc, modelul nostru de 2 TB întrecând cei 14700 (scriere) /14000 (citire) MB/s menționați de companie în fișa tehnică a produsului. Rezultatele obținute au fost aproape duble față de ce oferă un SSD PCIe Gen 4 de top.
În schimb, 3DMark Storage Benchmark, parte a suite 3DMark, reunește o serie de teste legate de încărcarea jocurilor video de la zero, copierea folderelor de jocuri, înregistrarea de secvențe video din jocuri, precum și salvarea și încărcarea salvărilor specifice jocurilor. Cu alte cuvinte, o suită gândită special pentru a scoate în evidență comportamentul unui asemenea SSD în ceea ce privește rularea de jocuri video. Iar rezultatul obținut, 4290, situează Kingston FURY Renegade G5 în primele 3% astfel de soluții de stocare din lume.
Trebuie să recunosc însă că nu neapărat rezultatele testelor mi-au atras atenția în mod special (deși sunt excelente, mai ales atunci când comparăm un astfel de SSD cu generația anterioară PCIe Gen 4), ci anumite aspecte legate de construcția sa. De exemplu, indiferent de capacitatea aleasă, Kingston FURY Renegade G5 are componentele plasate doar pe partea superioară a PCB-ului, iar controller-ul Silicon Motion SM2508, construit pe 6nm, nu este doar foarte performant, dar și foarte eficient în ceea ce privește temperaturile atinse.
Spre exemplu, în testele noastre, doar cu radiatorul implicit oferit de placa de bază, modelul Kingston FURY Renegade G5 nu a trecut de 50 de grade Celsius în condiții de solicitare maximă, iar temperatura idle a fost de aproximativ 30 de grade Celsius. Vorbim aici despre rezultate nu doar bune, ci de-a dreptul excepționale, mai ales în comparație cu alte soluții SSD PCIe Gen 5, care abia dacă ating în idle temperatura maximă la care care Kingston FURY Renegade G5 operează în condiții de stres. Cuplați un astfel de SSD cu un sistem de răcire eficient în carcasă, iar celelalte componente ale PC-ului nu vor avea deloc „de suferit”.
În condițiile în care Kingston FURY Renegade G5 nu oferă doar performanțe de top, ci și un confort termic la care alți producători pot doar spera, acest SSD se evidențiază drept o soluție potrivită pentru un sistem high-end, dedicat și celor mai recente și solicitante jocuri video, dar și sarcinilor de productivitate ce presupun lucrul cu cantități masive de date. Trebuie avut în vedere însă și prețul unui astfel de SSD, costurile fiind pe măsura performanțelor.
Prețurile pentru modelul Kingston FURY Renegade G5 PCIe Gen 5 NVMe M.2 2880 SSD cu capacitatea de 2 TB încep de la 1472,99 lei, produsul beneficiind de nu mai puțin de 5 ani de garanție.
· performanțe excepționale, duble față de modelele PCIe Gen 4
· componente de calitate care permit menținerea temperaturilor de operare la cote scăzute
· prețul este destul de piperat