Nvidia GeForce GTX 650 TI Boost – performanţe bune la un preţ mic

26.03.2013
Nvidia GeForce GTX 650 TI Boost - performanţe bune la un preţ mic

După ce AMD a lansat provocarea cu Radeon HD 7790, Nvidia dă un răspuns pe măsură, sub forma unui accelerator grafic la fel de ieftin şi cu performanţe mai bune.

Comparat cu predecesorul GeForce GTX 650 TI, noua GeForce GTX 650 TI Boost este puţin mai scumpă dar compensează pentru asta cu un spor de performanţă considerabil.

Nvidia GeForce GTX 650 TI Boost

Potrivit Nvidia, un PC cu placă video GeForce GTX 650 TI Boost poate reda jocul Starcraft 2: Heart of the Swarm la setări de calitate maximă cu 62 cadre pe secundă, faţă de numai 39 cadre pe secundă obţinute cu varianta GTX 650 TI non-Boost.

GeForce GTX 650 TI Boost vine echipat cu un nucleu grafic din seria GK106, bazat pe micro-arhitectura Kepler şi compatibil cu API-ul DirectX 11. Chip-ul compus din 2.54 miliarde tranzistori pune la dispoziţie 768 procesoare de shder şi are o frecvenţă de funcţionare fixată la 980 MHz, ce poate fi crescută în mod dinamic cu ajutorul tehnologiei GPU Boost. Memoria video este accesată folosind un bus de 192 biţi şi atinge frecvenţa de 6 GHz, pentru o lăţime de bandă efectivă de 144 GB/s.

Dacă performanţele sunt apropiate modelului Radeon HD 7790, înclinând cu puţin balanţa în favoarea soluţiei Nvidia, consumul de energie specificat la 140W (faţă de 85W pentru modelul AMD) aruncă o bilă neagă pentru GeForce GTX 650 TI Boost. Pentru a gestiona căldura rezultată, Nvidia a prevăzut în designul de referinţă un cooler de tip turbină, care evacuează aerul cald în afara carcasei calculatorului.

Nvidia oferă modelul GeForce GTX 650 TI Boost în două variante de echipare, cu 1 GB memorie GDDR5 contra sumei de 149 euro, respectiv 2 GB memorie gDDR5 pentru 169 euro.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult