Primul SSD cu o capacitate de stocare de 100 TB nu va fi ieftin

20.03.2018
Primul SSD cu o capacitate de stocare de 100 TB nu va fi ieftin

Spaţiul de stocare posibil pe SSD-uri nu putea fi în trecut comparat cu cel oferid pe unităţi hard disk, însă în ultimii câţiva ani acestea au prins un având imens, chiar dacă tehnologia nu este încă accesibilă consumatorilor. Samsung anunţa săptămâna trecută un SSD cu 30 TB spaţiu de stocare, un record în industrie, însă acum Nimbus Data vine cu un produs care depăşeşte această capacitate de mai bine de trei ori. Vorbim despre SSD-ul ExaDrive DC100, primul SSD din lume cu o capacitate de 100 TB şi posibilitate de rescriere „nelimitată”.

Având în vedere că SSD-urile cu capacitate de 1 TB au preţuri de sute de euro, putem presupune că modelul nou de la Nimbus Data va costa câteva zeci mii bune de euro, asta dacă îl vom vedea vreodată la raft. Motivul pentru care un astfel de produs ar putea să evite magazinele convenţionale este faptul că este destinat segmentului business, în special companiilor care ţin servere. Având în vedere că unitatea ExaDrive DC100 vine într-un format standard de 2,5”, aceasta poate fi conectată la orice computer care dispune de port-uri SATA, deci ar putea fi integrat şi în servere deja existente.

Conform Nimbus, un centru de date ar putea ţine într-un singur rack de servere 100 de petabytes folosind astfel de unităţi, avantajele fiind imense. Consumul de energie este mai mic decât în cazul hard disk-urilor, viteza de acces mai mare (500 MB/s, fiind aproape de limitele standandardului SATA III) şi peste toate acestea, spaţiul economisit poate face loc pentru mai multe servere într-un singur loc. Printre aplicaţiile care vor beneficia foarte mult de pe urma unor astfel de soluţii se numără şi serverele pentru Inteligenţă Artificială, care stochează foarte multe date pe care le accesează rapid.

Compania nu a anunţat un preţ pentru ExaDrive DC100, însă acesta va fi disponibil în această vară, cu preţuri „aliniate la costurile per terabyte” ale SSD-urilor de business de pe piaţă.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult