Procesoarele Intel Haswell rulează Skyrim cu grafica integrată

13.09.2012
Procesoarele Intel Haswell rulează Skyrim cu grafica integrată

Foarte apreciat de fanii genului Action RPG, The Elder Scrolls V: Skyrim mai este cunoscut şi pentru cerinţele de sistem ridicate. Cu mici excepţii, cum ar fi procesorul AMD A8-3870K, soluţiile cu grafică integrată fac faţă cu greu jocurilor actuale, dar pentru Intel situaţia pare că se va schimba în curând în bine.

După ce a dezvăluit că pentru viitoarea familie de procesoare Haswell sunt dezvoltate nu mai puţin de trei variante de procesoare grafice, mai eficiente şi mai performante decât cele din generaţia actuală, Intel a ţinut să demonstreze live performanţele acestora, folosind un joc cu motor grafic DirectX 11.

The Elder Scrolls V: Skyrim, rulat folosind procesoare Intel Haswell cu grafică integrată din seria GT2 şi GT3

Cunoscute oficial drept procesoare Intel Core de a patra generaţie, chip-urile Haswell sunt produse apelând la acelaşi proces pe 22 nm utilizat şi pentru Ivy Bridge, dar vin cu o arhitectură de procesor nouă şi grafică integrată complet refăcută, ce este oferită în trei variante de performanţă şi consum: GT1, GT2 şi GT3. În cazul de faţă au fost supuse atenţiei varianta standard (GT2) şi variata rezervată pentru procesoare high-end (GT3).

În demonstraţia de la IDF, procesorul Haswell echipat cu grafică GT3 a rulat jocul Skyrim la rezoluţia nativă a unui monitor Full HD, folosind profilul de calitate High. Spre comparaţie, o platformă alăturată echipată cu grafică Intel HD 4000 a avut nevoie de reducerea rezoluţiei la 1366×768 pixeli şi folosirea profilului Medium pentru obţinerea unui număr apropiat de cadre pe secundă. Trebuie spus că ambele soluţii grafice au un consum de energie similar, astfel că sporul de performanţă demonstrat vine fără costuri suplimentare asupra autonomiei bateriei.

The Elder Scrolls V: Skyrim, rulat folosind procesoare Intel Haswell cu grafică integrată din seria GT2

Prin contrast, soluţia GT2 oferă un nivel de performanţă mai apropiat actualei HD 4000, dar cu un consum de energie redus la jumătate.

Prezintă oare familia de procesoare Intel Haswell o ameninţare serioasă pentru oferta AMD APU de procesoare low-cost cu grafică integrată? Probabil că da, însă nu trebuie să uităm că AMD are în portofoliu gama Radeon de procesoare grafice, la pachet cu multe tehnologii avansate şi ani de experienţă în domeniul soluţiilor de accelerare 3D. În timp ce Intel va aduce în sfârşit procesoare cu interfaţă grafică integrată care să poată folosi şi pentru sesiuni ocazionale de jocuri, replica dată de AMD va fi pe măsura provocării, eventual şi cu preţuri de achiziţie mai mici. Cel mai mult ar putea avea de suferit piaţa entry-level de plăci video dedicate, dacă acestea nu reuşesc să aducă un spor de performanţă care să justifice costurile impuse.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult