RunCore InVincible, SSD-ul cu funcţie de autodistrugere

17.05.2012
RunCore InVincible, SSD-ul cu funcţie de autodistrugere

Ai obiceiul sa descarci fişiere .torrent, instalezi programe piratate, sau au ai strâns o colecţie de poze nu chiar „de vacanţă”, care te-ar pune într-o situaţie neplăcută dacă ar ajunge pe mâna unor persoane străine? Ei bine cei de la RunCore au găsit o soluţie extremă pentru a scăpa rapid şi definitiv de orice date sensibile, printr-o singură apăsare de buton.

RunCore InVincible - SSD-ul cu funcţie de autodistrugere

RunCore InVincible SSD pare la prima vedere un dispozitiv de stocare solid-state cât se poate de normal, asamblat într-o carcasă metalică de culoare verde. În pachetul cu accesorii găsim însă un accesoriu mai puţin obişnuit, de forma unui cablu prevăzut cu două butoane de culoare roşu şi verde, respectiv adaptor ce se interpune peste conectorul SATA şi cel de alimentare.

În funcţie de situaţia in care ne aflăm, putem opta pentru una dintre cele două metode de eliminare a „dovezilor”, ambele capabile să distrugă fără posibilitate de recuperare toate datele stocate pe dispozitivul SSD:

Dacă ştim că avem cel puţin câteva minute la dispoziţie până la sosirea autorităţilor, putem iniţia o operaţiune de ştergere securizată a chip-urilor de memorie flash, apăsând butonul verde. În acest caz, firmware-ul dispozitivului SSD este comandat să şteargă imediat partiţiile de date, după care trece la reiniţializarea chip-urilor de memorie suprascriindu-le cu date generate aleatoriu, distrugând complet datele originale în doar câteva minute.

RunCore InVincible SSD - după apăsarea butonului roşu

A doua metodă este recomandată doar pentru cazuri de forţă majoră, când dorim să distrugem instantaneu datele stocate pe SSD. Apăsarea butonului roşu duce la distrugerea fizică definitivă a chip-urilor de memorie flash, obţinută prin inducerea unui curent electric ce depăşeşte cu mult specificaţiile date de producător, rezultând practic carbonizarea acestora într-un nor de fum toxic. Evident, un asemenea gest disperat presupune renunţarea la garanţia asigurată de producător, după care SSD-ul va fi numai bun de aruncat la gunoi.

Lăsând la o parte problemele de etică şi dificultăţile pe care acest produs le-ar putea prezenta autorităţilor aflate în căutarea unor infractori reali, care ar putea fi puşi după gratii de datele aflate pe un astfel de dispozitiv SSD, modul de abordare a celor de la RunCore pentru problema securităţii datelor este fără îndoială unul original şi foarte eficient.

Prevăd totuşi câteva posibile probleme: cineva trebuie să fie în apropiere, pentru a apăsa unul dintre aceste butoane la ivirea primelor semne de pericol. O eventuală alarmă falsă poate fi catastrofică pentru utilizator, deoarece distrugerea datelor chiar este ireversibilă. Cu puţină imaginaţie, cel puţin prima problemă poate fi eliminată, conectând unul din butoanele de autodistrugere astfel încât orice tentativă de pornire a PC-ului de către persoane neavizate să ducă la distrugerea imediată a datelor incriminante, spre exemplu instalând un fals buton Power pe carcasa PC-ului.

Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult