Samsung pregăteşte terenul pentru smartphone-uri cu 6 GB memorie RAM

Samsung pregăteşte terenul pentru smartphone-uri cu 6 GB memorie RAM

Unul dintre producătorii majori de chip-uri DRAM şi deţinătoare a unor facilităţi de producţie de ultimă generaţie, Samsung promite că va echipa viitoarele generaţii smartphone cu până la 6 GB memorie RAM, îmbunătăţind performanţele acestora în aplicaţii şi jocuri next-gen pentru dispozitive mobile.

Potrivit companiei, noile module de memorie RAM produse folosind procesul de fabricaţie pe 20 nm sunt cu 30% mai rapide decât actualele chip-uri Samsung  de 8 Gb, întâlnite în unele modele smartphone echipate cu 4GB memorie RAM.

Samsung pregăteşte terenul pentru smartphone-uri cu 6 GB memorie RAM

Fizic, ocupând acelaşi spaţiu ca un modul de 6 Gb din actuala generaţie, noile chip-uri DDR4 de 12 Gb (1.5 GB) vor permite miniaturizarea suplimentară a dispozitivelor pe care le echipează. Potrivit Samsung, comparat chip-urilor DDR4 folosite pentru echiparea PC-urilor desktop, noile memorii oferă de două ori mai multă performanţă pentru acelaşi consum de energie şi sunt cu până la 20% mai eficiente decât actuala generaţie de memorii RAM pentru dispozitive mobile, fapt ce se traduce în autonomie crescută a bateriei.

Aflate în producţie de masă, noile chip-uri DDR4-LP cu o capacitate de 12 Gb aprovizionează deja stocurile companiei, urmând să echipeze viitoarele modele de tablete şi telefoane Samsung, precum şi dispozitivele partenerilor. 

Tags:
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult