SSD business de la Samsung – capacitate de 1,6 TB şi viteze de 3.000 MB/s

19.07.2013
SSD business de la Samsung - capacitate de 1,6 TB şi viteze de 3.000 MB/s

Cele mai populare SSD-uri comerciale au capacităţile de 128 GB şi 256 GB şi se laudă cu viteze de 400-500 MB/s. Samsung a anihilat aceste cifre cu un nou SSD, destinat însă mediului business. Aici costurile mari sunt mai uşor de justificat şi acoperit. Modelul XS1715 permite viteze de citire de 3.000 MB/s. Cu alte cuvinte, poţi să citeşti conţinutul unui DVD într-o secundă şi jumătate. SSD-ul nu se poate conecta însă la o interfaţă SATA comună. El are nevoie de o placă specială, conectată la un port PCIe. Samsung oferă acest mic monstru de 2,5” cu capacităţile de 400 GB, 800 GB şi 1,6 TB.

Samsung XS1715 - SSD ultra-performant pentru mediul business

Viteza de scriere nu este specificată. Asta nu înseamnă că ea nu este importantă, însă pentru un SSD aflat într-un server de stocare, viteza de citire vine pe primul loc. Samsung XS1715 atinge 740.000 IOPS (operaţiuni de citire/scriere pe secundă) aleatorii, o viteză la care pot doar visa SSD-urile obişnuite. Nu ştim când aceste noi modele de la Samsung vor ajunge pe piaţă. Nu cred că preţul lor va fi atractiv pentru un utilizator obişnuit, nici chiar pentru unul cu un cont mare în bancă. Vestea bună este că tehnologia integrată în SSD-uri devine mai puternică şi mai fiabilă, iar performanţele de top pe care le vedem la Samsung XS1715 vor ajunge într-o bună zi şi în laptopurile obişnuite.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News