Apple ar putea prezenta seria iPhone 18 Pro pe 9 septembrie. Un document intern indică data evenimentului

Apple ar putea prezenta seria iPhone 18 Pro pe 9 septembrie. Un document intern indică data evenimentului

Noi informații par să confirme data lansării noilor telefoane iPhone amintită într-un articol publicat mai devreme. Astfel, Apple se pregătește pentru cel mai important eveniment al anului, Keynote 2026, dedicat noii generații de produse.

Potrivit unor informații apărute în presa internațională, compania ar urma să organizeze prezentarea seriei iPhone 18 Pro pe 9 septembrie 2026. În cadrul evenimentului sunt așteptate și noi modele Apple Watch, precum și primul telefon pliabil al companiei.

Un document intern indică data lansării

Potrivit Bloomberg, care citează un document intern al Apple, compania vizează prima jumătate a lunii septembrie pentru evenimentul anual de toamnă. Data de 9 septembrie 2026, o zi de miercuri, este luată în calcul pentru prezentarea noilor produse.

Dacă informația se confirmă, acesta va fi primul eveniment major organizat sub conducerea noului director general, John Ternus.

iPhone 18 Pro și primul telefon pliabil, printre vedetele evenimentului

În centrul atenției se vor afla iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max. Totodată, Apple este așteptată să prezinte primul său smartphone pliabil, vehiculat în ultimele luni sub denumirea neoficială de iPhone Fold.

Lansarea unui astfel de dispozitiv ar marca intrarea companiei într-o nouă categorie de produse, după mai mulți ani de speculații privind dezvoltarea unui model pliabil.

Noi modele Apple Watch și o schimbare de strategie

Evenimentul ar urma să includă și prezentarea unei noi generații de ceasuri inteligente Apple Watch. Sunt așteptate Apple Watch Series 12 și o versiune nouă a modelului Apple Watch Ultra.

În același timp, Apple ar putea modifica strategia de lansare pentru modelele standard din seria iPhone. Potrivit informațiilor disponibile, iPhone 18 ar urma să fie prezentat în primăvara anului 2027, separat de modelele Pro.

Pregătirile sunt deja în desfășurare

Apple a început pregătirile pentru evenimentul care va avea loc, cel mai probabil, în Steve Jobs Theater, aflat în cadrul campusului Apple Park din Cupertino.

Compania recrutează angajați din magazinele proprii pentru activități de organizare, gestionarea accesului și asistență pentru invitați. Procedura este una obișnuită, deoarece sala are o capacitate de aproximativ 1.000 de locuri și necesită o coordonare atentă în timpul prezentărilor importante.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Răzvan Crăciun
Răzvan Crăciun
Cu o experiență de aproape 30 de ani în presă, în luna mai 2025 am ajuns din nou în domeniul care m-a pasionat de la început - IT. Cea mai lungă perioadă (mai mult de 15 ani) am petrecut-o la agenția de presă Mediafax, unde am trecut prin piața de capital și IT. Am publicat și în Ziarul ... citește mai mult