Amazon Prime Air, serviciul de livrare cu drone, a efectuat prima comandă [VIDEO]

Autor: Cătălin Niţu 16.12.2016

Amazon a anunţat planurile pentru livrarea comenzilor prin intermediul dronelor de mai bine de trei ani, însă abia acum a fost livrat primul pachet în cadrul programului pilot Prime Air. Acesta a ajuns la un client Amazon din zona Cambridge din Anglia şi a avut loc pe 7 decembrie. Pachetul includea un Amazon Fire TV 4K şi o pungă de cipsuri, livrările prin Prime Air fiind limitate la maximum 2,5 kg, în timp ce selecţia de produse care pot fi livrate în acest mod este limitată la electronice mici şi alte produse uşoare.

Momentan, Amazon Prime Air este disponibilă pentru un număr foarte mic de clienţi, întrucât aceştia trebuie să fie în raza de acţiune a unui depozit Amazon echipat cu drone. Conform companiei, livrările Prime Air vor fi efectuate doar în condiţii de vreme ideale, pe timp de zi, în timp ce drona va zbura la o altitudine de maximum 100 de metri. Prima livrare a ajuns la numai 13 minute din momentul în care aceasta a fost iniţiată.

Dronele sunt complet autonome, folosind coordonate GPS pentru localizarea clientului. Prima livrare a fost realizată cu ajutorul unui marcaj special de tip QR pe care drona l-a putut identifica, deci probabil că cei care vor primi acces la serviciul Prime Air vor primi aşa ceva gratuit de la Amazon. Planul este ca acest serviciu să se extindă în următoarele luni în Marea Britanie, urmând ca în timp să existe centre de livrare Prime Air în mai multe ţări de pe glob. Desigur, astfel de livrări nu vor fi posibile în viitorul apropiat în oraşe aglomerate.