Apa de pe Marte, gustată de Phoenix Lander

01.08.2008
Apa de pe Marte, gustată de Phoenix Lander

Sonda Phoenix Lander trimisă pe Marte pentru a studia solul se poate lăuda cu faptul că a fost primul obiect de pe Pământ care a luat contact direct cu apa de pe planeta roşie. Aflată pe a patra planetă a sistemului nostru solar de pe data de 25 mai, Phoenix a reuşit să recolteze probe de sol şi să le introducă în cuptorul de analiză termală TEGA. Acesta a transformat materialul îngheţat în vapori, iar în urma analizei acestora s-a ajuns la concluzia că binecunoscuta combinaţie între doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen este prezentă.

Unul din santurile sapate de Phoenix Lander

Proba de sol analizată provine dintr-o excavaţie de 5 cm adâncime numită Dodo-Goldilocks. Braţul robotic s-a lovit de un strat dur de sol îngheţat pe fundul şanţului. O primă supriză cu care s-au confruntat oamenii de ştiinţă a fost faptul că solul a rămas lipit de cupa cu care a fost recoltat şi nu a putut fi introdus într-unul din cele 8 cuptoare ale modulului TEGA. La o a doua încercare, proba de sol a rămas în cupă timp de două zile, timp în care o parte din gheaţa din compoziţie s-a topit. Astfel, proba recoltată miercuri a fost analizată joi. În urma acestei descoperiri, misiunea lui Phoenix a mai fost extinsă în principiu cu încă cinci săptămâni peste cele 90 de zile prevăzute iniţial. Rămâne totuşi de văzut dacă zăpada marţiană va permite funcţionarea sondei pe acea perioadă de timp.

Santurile sapate de Phoenix Lander

Problema care şi-o pun acum cercetătorii de la Universitatea din Arizona care supervizează activitatea lui Mars Phoenix este dacă apa în stare solidă se dezgheaţă îndeajuns de repede pentru a facilita dezvoltarea unor organisme. Pentru cei pasionaţi de această odisee pe planeta roşie, mai jos puteţi vizualiza o poză panoramică a împrejurimilor. Vă atenţionăm însă că are o dimensiune apreciabilă.

Panorama din jurul lui Phoenix Lander

Urmărește Go4IT.ro pe Google News