Apple iPhone – telefonul viitorului în viziunea lui Steve Jobs

11.10.2011
Apple iPhone – telefonul viitorului în viziunea lui Steve Jobs

După începutul foarte promiţător avut cu linia de playere iPod, anul 2007 avea să aducă o nouă revelaţie din partea Apple – primul iPhone.

Apple iPhone

Cu un design nu foarte diferit liniei de produse iPod, Apple iPhone este un smartphone multimedia proiectat să îndeplinească rapid şi comod sarcini dintre cele mai complexe, folosind nimic altceva decât degetul arătător şi ecranul tactil, animat de un sistem de operare intuitiv şi foarte reuşit din punct de vedere estetic. În afară de obişnuitele apeluri telefonice şi mesaje text, cu Apple iPhone putem compune în timp record mesaje email, răsfoi paginile web preferate, iar pozele obţinute cu ajutorul camerei foto pot fi trimise prietenilor din doar câteva gesturi.

Apple iPhone

Încă de la lansare, Apple iPhone nu era deloc un telefon ieftin, versiunea echipată cu 4GB memorie integrată costând nu mai puţin de 500 dolari, preţ care avea să crească şi mai mult odată ce ne îndepărtam de canalele oficiale de distribuţie. Chiar şi cu un preţ prohibitiv, succesul primului iPhone a fost ca şi asigurat, noul smartphone devenind în scurt timp un adevărat simbol al statutului social, capabil să dea un sentiment de mândrie pentru mulţi dintre fani, chiar dacă la mijloc era un simplu telefon şi nu un autoturism de lux.

Apple iPhone

În stilul caracteristic, Steve Jobs a demonstrat noul iPhone în cadrul unei prezentări întinse pe mai bine de două ore, stârnind uimirea şi entuziasmul celor participanţi. Deşi era mai suplu şi mai uşor decât orice smartphone oferit până atunci de concurenţă, telefonul cu o grosime de numai 11.6 mm încorpora conectivitate Wi-Fi, cameră foto de 2MP şi un ecran tactil foarte spaţios, care ne delecta privirea cu o interfaţă dinamică şi suficient de uşor de utilizat încât să nu simţim lipsa tastaturii clasice.

Printre elementele de atracţie principale se număra o versiune adaptată a web browser-ului Safari, respectiv acces la serviciile Google Search şi Google Maps.

În configuraţia noului produs intra un senzor de proximitate, capabil să detecteze atunci când cineva ducea telefonul la ureche, oprind în mod automat iluminarea ecranului şi alte funcţii care puteau incomoda desfăşurarea unui apel telefonic, cum ar fi playerul MP3. Contribuind la aura de mister stârnită în jurul telefonului iPhone, accelerometrul integrat asigura rotirea automată interfeţei, astfel încât să privim întodeauna din poziţia corectă colecţia de fotografii, paginile web şi listele de contacte, indiferent dacă preferam modul landscape sau cel portret.

Apple iPhone

În anii ce au urmat, Apple îmbunătăţit puţin câte puţin funcţionalitatea telefonului iPhone, având de fiecare dată grijă să stârnească entuziasmul şi curiozitatea fanilor, mulţi dintre ei ajungând chiar să facă nopţi albe în faţa magazinelor Apple Store, aşezaţi la cozi interminabile şi chiar dormind in corturi, totul pentru fi primii care să testeze funcţionalitatea unei noi generaţii iPhone.

Considerat de mulţi drept cel mai revoluţionar gadget din istorie, Apple iPhone a dat startul unei noi ere în evoluţia telefoanelor inteligente. Văzându-şi viitorul ameninţat aproape peste noapte, ceilalţi jucători de pe piaţa dispozitivelor smartphone au fost nevoiţi să se adapteze rapid pentru a supravieţui, pornind o adevărată cursă a înarmării pentru integrarea de noi facilităţi şi idei care să atragă interesul cumpărătorilor.

Apple iPhone

Prin viziunea avută şi exerciţiul de imaginaţie depus în crearea liniei de produse iPhone, Steve Jobs a reuşit mai mult decât să asigure viitorul companiei pe care a condus-o, redefinind fundamental conceptul de telefon inteligent şi îndemnând totodată industria a telefoanelor mobile către un ritm mai alert de lansare a produselor noi, în care inevitabil se regăsesc acum şi multe din conceptele introduse de primul Apple iPhone.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News