Cadouri de Valentine’s 2009

Cadouri de Valentine’s 2009

Vremea câinoasă de afară te îndeamnă la somn sau la o excursie într-un loc mai însorit. Faptul că nu ţi-ai luat un concediu să pleci în Hawaii şi nici măcar o zi liberă în care să leneveşti ca un monstru nu trebuie să te deprime. Să nu uităm că se apropie Ziua Îndrăgostiţilor şi, dacă te numeri printre cei ce petrec alături de persoana iubită în cinstea lui Cupidon, trebuie să te gândeşti la o surpriză plăcută care să încălzească şi mai mult sufletul marii tale iubiri.

Acum, fiecare ştie mai bine ce i-ar plăcea partenerului sau partenerei, însă noi nu vom rămâne indiferenţi cu gândul că poate unii chiar duc lipsă de idei. Astfel, am alcătuit o mică listă cu cadouri pentru Valentine’s. Din păcate pentru voi nu am inclus jucării şi lenjerii erotice pentru că nu ne ocupăm cu aşa ceva (cel puţin cât suntem în timpul programului). Am ales însă câteva gadgeturi care poate pe termen lung vor fi mai apreciate decât o lenjerie ce va sfârşi sfâşiată după 15 minute de hârjoneală. Ca să nu mai lungim vorba inutil, iată propunerile go4it de Ziua Îndrăgostiţilor:

Ceasuri fashion Nooka (Clockwise)

Clockwise.ro ne tentează cu o colecţie de ceasuri fashion pe toate gusturile, însă noul model Nooka Zan (340 RON) se pretează de minune la mânuţele fine ale reprezentantelor sexului frumos. O alternativă mai abstractă la astfel de ceasuri este gama Tokyoflash.

Ceasuri Nooka

Camera foto Nikon Coolpix L16 (298 RON, Emag)

Un cadou unisex care va fi gazda amintirilor din vacanţă şi nu numai. Nikon Coolpix L16 este un aparat foto extrem de accesibil, dar care totodată nu face rabat la calitate. Desigur, ne limităm la clasa entry-level din care face parte.

Nikon Coolpix L16

Geanta laptop HP signature (399 RON, Emag)

Orice femeie cu laptop va aprecia această geantă ce se asortează de minune la ţinute sexy.

Geanta Laptop HP Signature

Ramă foto digitală Samsung (240 RON, Emag)

Pozele cu persoana iubită au un farmec aparte atunci când sunt vizualizate în albumul foto, iar rama digitală poate fi considerată drept varianta modernă a clasicului album.

Rama foto digitala Samsung

MP3 Player Sony (219 RON, eFlamingo)

Dacă prietenul/prietena se deplasează la lucru cu mijloacele de transport în comun, cadoul ideal ar fi o maşină. Dar cum în Bucureşti nu găseşti locuri de parcare iar traficul este ucigător, cea mai bună soluţie o reprezintă un player MP3 care să te izoleze fonic de gloata gălăgiosă din oraş.

MP3 Player Sony

Smartphone Asus P320 + GPS + hartă Europa Full (1326 RON, Diverta)

Posesorii de autoturisme vor fi încântaţi de acest smartphone care pe lângă funcţiile de comunicare şi divertisment oferă şi popularul receptor GPS, responsabil pentru parcursul optim. Turul Europei este mai plăcut când ai lângă tine o fată frumoasă şi un companion care să te menţină pe drumul cel bun.

Asus P320

Odorizant USB (65 RON, USB Mania)

Odorizantul USB este la fel de eficient precum cele „wireless”, aflate pe şifonier sau pe bibliotecă, însă acesta oferă pe lângă mireasma plăcută şi un aer mai „hi-tech„.

Odorizant USB

Mouse fosilizat (47 RON, USB Mania)

Dacă prietenul tău este pasionat de teoria evoluţiei, acest mouse îl va încânta cu siguranţă. Nu ştim exact din ce perioadă datează fosila imprimată, însă unii spun că ea ar fi veche de miliarde de ani.

Mouse fosilizat

Telefon Nokia 7100 Supernova (419 RON, Germanos)

În fine, ultima noastră recomandare este deja banală, probabil că toţi v-aţi gândit la aşa ceva. Nu neapărat la acest model, cât la un telefon mobil în general. Am ales Nokia 7100 Supernova din trei motive:

1.Nokia e Nokia (după cum spune majoritatea)

2.Supernova e un termen care stârneşte nostalgie printre foştii posesori de Dacii cu acelaşi nume (cei care de altfel îmbrăţişează cu drag maxima de la punctul 1)

3. Grupul de termeni „telefoane Nokia” are aproape 10.000 de căutări pe site-urile din trafic (săptămânal).

Nokia 7100 Supernova

Urmărește Go4IT.ro pe Google News