Calculatoare comestibile – pastila inteligentă de la Philips

12.11.2008
Calculatoare comestibile – pastila inteligentă de la Philips

Cu un an în urmă, Philips patenta o pastilă inteligentă, dotată cu un microprocesor şi controlată de la distanţă. Cunoscută şi sub numele de iPill, ea va fi prezentată oficial luna aceasta la o conferinţă din Statele Unite. Deşi pastile dotate cu cameră de luat vederi sunt folosite la ora actuală, ele nu pot administra medicamente precum cea de la Philips. Mai mult, iPill ştie unde trebuie să elibereze substanţele pe care stochează şi poate să se localizeze singură de-a lungul tractului digestiv cu ajutorul unui senzor de aciditate.

Pastila inteligentă de la Philips

Pastila poate să comunice cu un dispozitiv extern prin intermediul undelor radio şi poate transmite printre altele temperatura zonei unde se află. Ea este utilă pentru acele maladii alte sistemului digestiv care sunt localizate doar într-o anumită parte a sa. În locul unui tratament care să afecteze întreg tractul digestiv şi să provoace efecte secundare, iPill va elibera medicamentele exact în zona afectată. Deşi este doar în stadiul de prototip la ora actuală, Philips susţină ca pastila inteligentă poate intra în producţia de serie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News