Curând, nu vei mai putea suna la serviciu mimând simptome de răceală pentru a cere o zi liberă

15.04.2023
Curând, nu vei mai putea suna la serviciu mimând simptome de răceală pentru a cere o zi liberă

Curând, angajatorii vor putea determina dacă angajații care cer zi liberă sunt cu adevărat bolnavi, folosind inteligență artificială pentru a analiza tonul vocii în căutarea de bolnavi-închipuiți.

Deși vine ca o „bilă neagră” pentru angajatorii altfel de bună credință, practica de a cere dovadă de la medic pentru încuviințarea oricărei zile de concediu medical pornește de la nenumăratele abuzuri comise de angajații în căutarea de scuze pentru întârziatul sau lipsa de la serviciu. Dar cum ar fi ca în loc de intransigență, angajatorul să-ți treacă apelul în care ai cerut învoire printr-un analizator de voce asistat de inteligență artificială, dând curs solicitării dacă nu sunt ridicate semne de întrebare cu privire la onestitatea ta?

Cercetătorii Indieni de la universitatea Sardar Vallabhbhai National Institute of Technology din provincia Surat au dezvoltat tocmai un astfel de software, capabil să deosebească într-un nivel rezonabil de acuratețe persoanele răgușite din pricina virozelor respiratorii, de cele care doar mimează astfel de simptome. Potrivit studiului publicat, algoritmul asistat de inteligență artificială analizează variații în armonicile vocale care se reduc odată cu creșterea frecvențelor audio generate de corzile vocale. Argumentul ar fi acela că în cazul persoanelor afectate de viroze respiratorii care le afectează și corzile se evidențiază un tipar specific, care nu poate fi imitat de persoanele care nu sunt bolnave.

Folosind algoritmi special antrenați de inteligență artificială, cercetătorii au putut deosebi „imitatorii” de bolnavii reali cu acuratețe de 70%, nu suficient pentru a nega fără echivoc solicitările pentru concediu medical, dar suficient cât să poată influența modul în care sunt tratate solicitările venite din partea angajaților fără un istoric de onestitate deja probat.

În cele din urmă, experimentul s-ar putea concretiza prin lansarea unei aplicații pentru smartphone care să ofere analizarea în timp real sau pe înregistrare a solicitărilor rostite de angajații companiilor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult