DJI limitează viteza dronei Inspire 2, cea mai rapidă din portofoliul său

Autor: Cătălin Niţu 30.11.2016
DJI limitează viteza dronei Inspire 2, cea mai rapidă din portofoliul său

DJI a anunţat de curând lansarea dronei Inspire 2, cea mai rapidă din portofoliul său, care poate atinge 107 km/h. Deşi este capabilă să ajungă şi să menţină această viteză, drona va fi limitată din software la 93 km/h. De asemenea, acceleraţia va fi scăzută faţă de anunţul iniţial. Se pare că decizia a fost luată pentru a asigura o funcţionare mai sigură şi mai stabilă, cât şi o calitate a înregistrărilor video cât mai bună.

Conform DJI, drona va atinge 80 km/h în aproximativ 5 secunde, nu în patru secunde, cum trebuia să fie configurată iniţial. Se pare că testele care au avut loc în urma anunţului au dezvăluit limitări ale sistemului de înregistrare video, care nu putea ţine pasul cu viteza de mişcare. Astfel, materialele video puteau fi captate la o calitate scăzută, care nu ar fi mulţumit clienţii interesaţi de această linie de drone.

Inspire 2 este echipată cu două camere video, un sistem de procesare al imaginilor foarte performant şi un SSD pentru stocarea materialelor. Publicul ţintă pentru această dronă este format din videografi profesionişti, deci decizia de a pune calitatea video pe primul loc în defavoarea vitezei este de înţeles.

Compania chineză a declarat că va oferi posibilitatea de a returna integral banii celor care au comandat modelul Inspire 2 şi sunt nemulţumiţi de limitarea vitezei de top. Cu siguranţă însă, cei care vor apela la un ramburs nu vor fi foarte mulţi, întrucât chiar şi cu performanţa scăzută, noua dronă de la DJI este una dintre cele mai performante de pe piaţă, atât la capitolul viteză, cât şi atunci când vorbim despre calitatea înregistrărilor.