Drona care se descurcă la fel de bine în apă şi în aer [VIDEO]

21.03.2016

Cercetătorii de la John Hopkins University au dezvoltat un prototip de dronă care poate opera atât în apă cât şi în aer. Dispozitivul poate fi lansat de pe o platformă sau un vehicul care se află sub apă, de la o adâncime de câteva zeci de metri.

Drona a fost construită din materiale imprimate 3D, pentru a fi uşoară, ieftină şi durabilă. Componentele principale sunt protejate într-un compartiment sigilat.

Părţile metalice externe sunt acoperite cu o pulbere anti-corozivă care le protejează de apa sărată.

Dispozitivul este capabil, potrivit dezvoltatorilor, să stea până la două luni sub apă.

Vehiculul ar putea fi folosit de marina americană în misiuni de recunoaştere. Prototipul a primit numele de CRACUNS (Corrosion Resistant Aerial Covert Unmanned Nautical System).

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult