Energia electrostatică, posibilă sursă de energie pentru terminalele mobile

21.11.2012
Energia electrostatică, posibilă sursă de energie pentru terminalele mobile

Energia electrostatică, de a căror efecte ne-am lovit toţi atunci când am purtat haine din materiale sintetice într-o zi uscată, ar putea face într-o bună zi ceva mai mult decât să ne sperie când atingem o suprafaţă metalică. Cel puţin asta afirmă cercetătorii de la Georgia Tech, care au pus la punct o tehnologie care ar putea alimenta un terminal mobil prin captura energiei generată de frecare.

Conversia lucrului mecanic al forţei de frecare în energie electrică nu este o noutate, însă experimentul realizat de cercetătorii americani a permis pentru prima dată alimentarea unui consumator semnificativ precum o baterie Li-Ion. Bazându-se însă pe experienţa acumulată în trecut în cursul experimentelor cu sistemele piezoelectrice, care permit conversia presiunii în energie electrică, cercetătorii de la Georgia Tech au putut construi acest tip de nanogenerator, care are un randament de 10 – 15 procente care va putea fi ridicat în viitor la 40 de procente.

Sistemul pus la punct de cercetători constă din două părţi distincte, o suprafaţă fabricată din aluminiu de care se freacă un sandwich tehnologic compus din straturi succesive de polimeri. Primul dintre aceştia este un polimer organic cu o suprafaţa rugoasă, menita să maximizeze suprafaţa de frecare, acesta fiind urmat de un polimer izolator, un strat de oxid de siliciu şi un electrod. Prin frecarea de suprafaţa rugoasă de aluminiu, acest element se încarcă electrostatic şi, în momentul în care este torsionat, generează un flux de electroni care poate fi capturat.

Conform lucrării publicate, o suprafaţă de mărimea unei unghii poate alimenta un stimulator cardiac iar una cu latura de cinci centimetri poate alimenta acumulatorul unui terminal mobil. Un astfel de sistem ar putea fi amplasată într-o banderolă amplasată pe antebraţ sau chiar pe carcasa unui telefon, în acest ultim caz putându-se prelua simpla frecare a acestuia de interiorul buzunarului. Acesta sunt însă doar teorii, deoarece un astfel de nanogenerator poate prelua doar vibraţii foarte fine, care generează tensiuni insuficient de mari pentru încărcarea într-un timp rezonabil a unei baterii. Cercetătorii sunt însă optimişti iar noi nu aveam nimic de pierdut dacă o să fim optimişti împreună cu ei.