Ex-angajate Microsoft au creat algoritmul pentru sutienul ideal

Ex-angajate Microsoft au creat algoritmul pentru sutienul ideal

Aarthi Ramamurthy şi Michelle Lam, două foste angajate în cadrul Microsoft, au demarat o afacere de zile mari, prin care vor să ajute reprezentantele sexului frumos să-şi găsească sutienul ideal fără bătăi de cap. Mai precis, este vorba de o pagină Web cu un chestionar pe baza căruia se calculează forma şi dimensiunile ideale ale sutienului.

- articolul continuă mai jos -

Femeile care completează chestionarul trebuie să răspundă onest dacă „sânii sunt rotunzi, depărtaţi sau lăsaţi„, dar şi la întrebări cu privire la piesa de lenjerie intimă preferată: brand, dimensiune cupă, formă ş.a.m.d.

După completarea chestionarului şi introducerea unei adrese de e-mail, vor primi recomandările pentru sutienul potrivit. Toate modelele, indiferent de brand, au un preţ fix de 45 $.

Doritoarele au la dispoziţie şi o perioadă de probe în care să testeze piesele selectate conform algoritmului. Livrarea se face gratuit la adresa de domiciliu specificată.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News