Fondatorul Amazon crede că putem salva planeta dacă mutăm industria grea în spaţiu

Autor: Adrian Popa 02.06.2016
Fondatorul Amazon crede că putem salva planeta dacă mutăm industria grea în spaţiu
Jeff Bezos, fondatorul celui mai mare retailer online din lume, Amazon, crede că putem salva planeta, prin stoparea încălzirii globale şi prevenirea consumării resurselor, dacă mutăm industria grea în spaţiu. Bezos este fondatorul Blue Origin, o companie aerospaţială privată care produce rachete care pot fi reutilizate şi alte vehicule spaţiale. 
 
Citeşte şi: O mare companie aerospaţială vrea să înlocuiască sateliţii de pe orbită cu drone
 
Blue Origin nu are printre priorităţi colonizarea planetei Marte, care se află în capul listei companiei rivale SpaceX. „Cred că trebuie să mutăm în spaţiu industria grea pentru a salva Pământul”, a declarat Bezos la Code Conference 2016. Argumentul lui este că oamenii au nevoie de energie sustenabilă, iar cea provenită de la vânt şi soare nu va fi suficientă. Aşa că în următoarele sute de ani oamenii vor trebui să construiască fabrici în spaţiu, care să obţină energia de la soare sau prin fuziune nucleară.
 
Pământul va rămâne o zonă rezidenţială care va găzdui doar industrii uşoare, nepoluante şi care nu sunt periculoase în caz de accident. 
 
 
Pe de altă parte, Space X, compania fondată de Elon Musk, crede că omenirea se poate salva prin colonizarea altor planete, începând cu cea mai primitoare din sistemul nostru solar – Marte. De aceea, compania şi-a stabilit un obiectiv ambiţios: trimiterea unei capsule la Marte până în 2018. 
 
Citeşte şi: Lockheed Martin vrea să pună oameni pe orbita planetei Marte peste 12 ani
 
În cursa pentru Planeta Roşie se află şi gigantul aerospaţial Lokheed Martin, care şi-a propus ca până în 2028 să pună o staţie spaţială pe orbita planetei Marte. La bordul acesteia se vor afla 6 astronauţi.