Franţa renunţă la cuvântul „smartphone”. Iată cu ce îl înlocuieşte

16.01.2018
Franţa renunţă la cuvântul „smartphone”. Iată cu ce îl înlocuieşte

Francezii sunt cunoscuţi pentru antipatia pe care o au pentru cuvintele împrumutate din limba engleză (dar şi din altele). Sutele de ani de rivalitate dintre Franţa şi Anglia şi-au spus cuvântul aici. Acum, Comisia Generală de Terminologie şi de Neologie a propus o expresie care să înlocuiască, în limba literară, cuvântul „smartphone”.

Propunerea este „le mobile multifunction”, adică telefon mobil multifuncţional. Mai mult, s-a propus cuvântul „fibronique” pentru fibra optică. Totodată, pentru reţeaua de bază (backbone network) se va folosi expresia „reseau dorsal”.

Această comisie lucrează în legătură strânsă cu „gardienii” limbii franceze de la Academie Francaise.

Noile reguli au fost publicate recent în în publicaţia Journal officiel. Astfel, funcţionarii publici sunt obligaţi să folosească noile denumiri în documentele oficiale. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare. Este ... citește mai mult