Întreaga operă a lui William Shakespeare poate fi descărcată sub formă de fotografie JPEG

Autor: Cătălin Niţu 02.11.2018
Întreaga operă a lui William Shakespeare poate fi descărcată sub formă de fotografie JPEG

O nouă metodă de compresie şi „împachetare” a datelor permite fotografiilor în format JPG să includă nu doar pixelii imaginii, ci şi alte date, care pot fi astfel mai uşor ascunse sau distribuite prin platforme care nu permit asta. David Buchanan, cel care a descoperit această metodă nouă de comprimare a datelor a testat-o folosind contulsău de Twitter, arhivând întreaga colecţie a operelor lui Shakespeare într-o simplă imagine de 1,9 MB.

Acest experiment a apăruit în încercarea de a integra cât mai multe date într-un simplu tweet, iar fotografiile au părut cea mai simplă metodă de distribuţie. Practic, Buchanan a scris un program care introduce în fotografie noi informaţii sub formă de metadata, aceasta la rândul său fiind realizată în aşa fel încât să respecte cerinţele formatului de arhivare ZIP. Practic, atunci când schimbi extensia fişierului JPG în ZIP, acesta se transformă imediat dintr-o fotografie într-o arhivă obişnuită.

 

În cazul imaginii pe care a folosit-o ca test, aceasta pare să fie de dimensiuni mici, reprezentând portretul lui Shakespeare la 64 x 64 pixeli cu textul „unzip me”. Fotografia ocupă 1,6 MB, însă în interiorul său sunt date şi mai mari. Odată redenumită extensia din JPG în ZIP şi dezarhivată, în interiorul său se găsesc alte 31 de arhive de tip multi-volum de câte 64kb fiecare, care la rândul său pot fi dezarhivate pentru a dezvălui adevăratul conţinut al fişierului: o pagină web de 7 MB în care sunt înşirate toate operele scrise de Shakespeare.

Pagina listează toate operele (37 de scene de teatru şi 154 de sonete), cu un index la început care te poate trimite cu link exact la opera pe care doreşti să o citeşti.

Puteţi descărca imaginea fie de pe contul de Twitter al lui David Buchanan, fie direct din acest articol, imaginea fiind ataşată mai sus.