LG a prezentat cel mai subţire şi cel mai luminos ecran Full HD pentru telefoane mobile

LG a prezentat cel mai subţire şi cel mai luminos ecran Full HD pentru telefoane mobile

Grosimea telefoanelor mobile este una dintre caracteristicile cu care producătorii încearcă să se facă remarcaţi, iar eliminarea treptată a fracţiunilor de milimetru a fost obţinută şi prin reducerea grosimii ecranului prin diverse trucuri, cum ar fi fuzionarea stratului tactil cu panoul sau eliminarea spaţiului gol dintre straturile componente ale ecranului.

LG a folosit deja tehnologiile in-cell şi zerogap pentru ecranul implementat pe Optimus G, cea mai nouă realizare din acest domeniu aparţinându-le tot lor: cel mai subţire ecran Full HD. Având o diagonală de 5,2”, acest tip de ecran are o grosime de numai 2,2 milimetri, iar muchiile care-l încadrează  au o lăţime de numai 2,3 milimetri. Aceşti parametri vor fi pe placul producătorilor care pun accent mare pe design, deoarece permite realizarea unor carcase mai subţiri cu margini mai înguste.

Tehnologia dezvoltată de LG se numeşte Advanced One-Glass-Solution, aceasta folosind două foi flexibile pe care sunt tipărite circuitele electronice dintre startul tactil şi panou. Această metodă a făcut posibilă reducerea cablajelor folosite de panou cu 30 de procente, permiţând atingerea atât a unei grosimi mai reduse cât şi a unei luminozităţi mai bune.

Conform producătorului, noul tip de ecran are o luminozitate de 535 cd/m2, cea mai mare oferită de un ecran Full HD, iar panoul utilizat este unul cu subpixeli RGB. LG nu a dezvăluit când vom vedea prima implementare a acestui nou model de ecran, însă cum despre viitorul Optimus G2 se zvonea deja că va avea o diagonală similară, nu este prea greu de ghicit.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News