O companie de transport în comun interzice ascultarea de audio/video pe difuzorul telefonului în autobuze

02.05.2023
O companie de transport în comun interzice ascultarea de audio/video pe difuzorul telefonului în autobuze

O companie de transport în comun dintr-un mare oraș a luat o măsură care ar fi bine să fie copiată și de alți operatori de servicii similare.

The Brihanmumbai Electric Supply and Transport (BEST) le interzice călătorilor să vorbească tare la telefon sau să asculte conținut audio/video la difuzoarele telefoanelor în autobuzele sale. Astfel, pasagerii vor fi nevoiți să utilizeze căști.

Decizia a fost luată în urma plângerilor primite de la călătorii deranjați de persoanele care ascultau conținut audio/video la difuzoarele dispozitivelor mobile, potrivit unui purtător de cuvânt al BEST.

Compania operează în Mumbai, India, unul dintre cele mai mari orașe din lume, dar și în câteva localități vecine.

BEST are o flotă de peste 3.400 de autobuze, cu care călătoresc zilnic peste 3 milioane de oameni.

În București, de exemplu, STB nu interzice aceste practici, dar le recomandă călătorilor, pe site-ul propriu: „Evitați pe cât posibil să vorbiți la telefon și să ascultați muzică în vehicule, pentru a nu-i deranja pe ceilalți călători”.

Sursa: ThePrint

Foto: Pexels/Said

CITEȘTE ȘI:

China testează folosirea autobuzelor-tunel, care trec pe deasupra autoturismelor obişnuite aflate în trafic

Celebrul autobuz din filmul „Into the Wild” a fost mutat din sălbăticie

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult