O femeie a fost amendată cu 41.000 de dolari şi deportată după ce s-a uitat în telefonul soţului fără permisiunea lui

19.05.2016
O femeie a fost amendată cu 41.000 de dolari şi deportată după ce s-a uitat în telefonul soţului fără permisiunea lui
O femeie a fost amendată cu 41.000 de dolari şi va fi deportată după ce a intrat în telefonul soţului fără permisiunea lui. Incidentul s-a întâmplat în Emiratele Arabe Unite.
 
Femeia îl suspecta pe soţul său că o înşală, aşa că a intrat în telefonul lui. Acolo a descoperit dovezi că bărbatul era infidel. După ce i-a spus ce a găsit, soţul a făcut plângere la poliţie. 
 
 
Autorităţile au început un proces, iar femeia a recunoscut că a transferat imagini din telefonului soţului. Acest lucru este pedepsit de legea din Emirate, care spune că este „interzisă încălcarea intimităţii unei alte persoane”, aşa că instanţa a decis ca femeia să fie deportată şi amendată cu 41.000 de dolari. 
 
Avocatul bărbatului, Eman Sabt, a declarat că cei doi soţi au în jur de 30 de ani şi că ambii sunt de origine arabă. 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este jurnalist și publisher în grupul ArcMedia, unde se ocupă de site-urile tematice. Are 19 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat în piețele financiare și tehnologie. Pe lângă aceste domenii, mai scrie despre business și apărare. Este ... citește mai mult